SPELUNCĂ, spelunci, s. f. 1. (Învechit) Peșteră, grotă. (Cu formă de plural învechită) Acest instinct a înlesnit chiar omului primele sale inspirațiuni artistice și aceasta ne-o dovedesc cu prisos figurile... de urși ai speluncelor și de alte animale dispărute. ODOBESCU, S. III 79. ◊ (Poetic) [Norii] îngropau în grămezi de arcuri înalte, de spelunci adînci, suite una peste alta, lumina. EMINESCU, N. 50. 2. Local rău famat, unde se adună oameni decăzuți moralicește, care formează drojdia societății. ♦ Loc unde se ticluiește și de unde se propagă o acțiune dușmănoasă intereselor unei colectivități. V. cuib. – Pl. și: (învechit) spelunce.