sorb² sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~uri / E: pvb sorbi] 1 (Pop) Vârtej de apă cu centrul adânc, foarte primejdios Si: (reg) sfor². 2 Loc unde apa unui râu dispare de la fața pământului, continuându-se printr-un curs subteran și care este caracteristic regiunilor carstice. 3 (În credințele populare; îs) ~ul pământului Centrul pământului. 4 (Îas) Marea care desparte lumea noastră de presupusa lume de dincolo de mormânt. 5 (Șîs ~ul mărilor) Vârtej mare în mijlocul mării în care se presupune că se strâng toate apele pământului. 6 (Șîs ~ul mărilor) Ființă supranaturală despre care se presupune că soarbe apele. 7 Vânt care se deplasează cu viteză, propagându-se sub formă de vârtej. 8 (Teh) Piesă metalică perforată sau prevăzută cu o sită, care se montează la extremitatea introdusă în lichid a țevii de aspirație a unei pompe, pentru a evita aspirarea corpurilor străine. 9 (Pex) Țeavă. 10 (Pex) Conductă aspiratoare. 11 Jgheab din împletituri de nuiele, care se montează la îngrăditurile bălților pentru a reține peștele. 12 (Reg) Iezer. 13-14 (Mun) Sorbire (1-2). 15 (Buc) Vas stricat Si: hârb (6).

sorb¹ sm [At: LB / Pl: ~i / E: ml sorbus] 1 (Șîc ~ de pădure, ~sălbatic) Arbore cu frunze crestate, din familia rozaceelor, cu flori albe și fructe cărnoase care crește la noi în zona pădurilor de stejar și al cărui lemn se folosește în strungărie Si: mărăcine, păducel, scorum, scoruș¹ (Sorbus torminalis). 2 (Bot; reg) Scoruș¹(Sorbus aucuparia). 3 (Bot; reg) Scoruș¹ (Sorbus domestica).

SORB², sorburi, s. n. 1. Vîrtej de apă cu un ochi adînc la mijloc. Era gușat olarul, parc-avea două cimpoaie sub bărbie. Vorbea, cimpoaiele... se umflau, se dezumflau, gîlgîiau ca apa în sorb cuvintele. STANCU, D. 43. ◊ Fig. M-au urcat pe culmea slavei, într-un rai de strălucire, Și m-au prăbușit în sorburi de-ntuneric și-amăgire. DAVILA, V. V. 101. ◊ (În mitologia populară) Sorbul mărilor = vîrtej mare în miijlocul mări, în care se strîng apele de pe pămînt și care înghite corăbiile. Și l-a aruncat în sorbu mărilor, În bătaia vînturilor. MAT. FOLK. 1564. Sorbul pămîntului = marea care desparte lumea noastră de presupusa lume de dincolo de mormînt. 2. Piesă metalică cu mantaua perforată sau prevăzută cu o sită, care se montează la capătul introdus în lichid al unei țevi aspiratoare, pentru a împiedica aspirarea corpurilor străine; p. ext. țeavă, conductă aspiratoare. Patru țevi negre se afundă în apele Dunării și sug necontenit lichidul necesar fabricării cimentului. Țevile se numesc sorburi. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 180, 2/2. În mlaștină se scobise cu mare greutate... o fîntînă pentru sorbul pompei. SADOVEANU, P. M. 223.

SORB¹, sorbi, s. m. Arbore cu frunze lobate, cu flori albe și fructe roșietice cărnoase; crește prin pădurile de cîmpie și de deal (Pirus torminalis). Vulturi lacomi, bufne, corbi, Veniți iute la mîncare, Lăsați cuibul de prin sorbi. NEGRUZZI, S. II 80. Sorbul face fructe roșii, cu care se hrănesc paserile. ȘEZ. XV 126.

SORB² ~i m. Arbore sau arbust cu frunze eliptice, cu flori albe și cu fructe globuloase, roșii, al cărui lemn are întrebuințare industrială. /<lat. sorbus

SORB¹ ~uri n. 1) Vârtej puternic (de vânt sau de apă). 2) Piesă prevăzută cu o sită, care se fixează la capătul unei țevi aspiratoare pentru a împiedica pătrunderea în interior a corpurilor străine. /v. a sorbi

sorb n. 1. vârtej de apă ce formează o adâncătură în mijloc; 2. în basme: marea ce formează hotarul între cele două lumi sau tărâmuri. [Tras din sorbì].

sorb m. Bot. arbust din familia rozaceelor al cărui lemn e prețios pentru strungărie (Sorbus terminalis).

3) sorb a -í v tr. (lat. sórbere și sorbére imit. înrudit cu vgr. rophéo, înghit, vsl. srŭbatĭ, bg. sŭrbam, germ. schlúrfen, a sorbi, ș. a. multe în diferite limbi; it. sorbire, pv. sourbi, sp. sorber, pg. sorver. – El soarbe, să soarbă, soarbe tu, nu sorbi! V. absorb, horpăĭ, cĭorbă, șerbet, sirop). Trag cîte puțin în gură un lichid ferbinte așa în cît să nu mă frig: a sorbi ceaĭu, cafeaŭa, cĭorba. Înghit maĭ răpede continutu unuĭ oŭ moale, un medicament: a sorbi un oŭ. Fig. A sorbi din ochĭ (saŭ cu ochiĭ), a privi cu mare dragoste saŭ cu lăcomie. A-ĭ sorbi cuĭva zilele, a-l ucide.

2) sorb n., pl. urĭ (d. sorb 3). Sorbitură, pic: dă-mĭ un sorb de apă (Prah.). Vîrtej de apă, anafor. Vîrtej de vînt care ridică colbu, frunzele, paĭele și chiar și apa, și atuncĭ formează o trombă: un sorb sorbea sorbea apa Dunăriĭ. (CL. 1910, 985). Țeavă groasă cu care se trage apa’n pompă. Un aparat ca un jgheab făcut din împletiturĭ de nuĭele care se adaptează la îngrăditurile bălților și care, pin scoborîre și ridicare, lasă să circule luntrea, dar nu și să ĭasă peștele (Ant. P.).

1) sorb m. (lat. sorbus. D. rom. vine ngr. súrvon. V. soarbă). Un pom rozaceŭ pădureț care seamană cu scorușu și are un lemn tot așa de bun de strug (pirus [saŭ sorbus] torminalis). Scoruș sălbatic.

SORBI, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele strânse (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

ciorb² sn vz sorb

soarbe v vz sorbi

sorba v vz sorbi

sorbi [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 125^v/4 / V: (reg) ~ba, soarbe, sur~ / Pzi: sorb, (reg) ~besc / E: ml sorbere] 1-2 vtrp A (se) bea trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele țuguiate Si: a suge. 3 vt (Îc) Soarbe-zeamă Om nepăsător și neatent. 4 vt (Îac) Om prost. 5 vt(a) (Fig) A atrage (1). 6 vt (Pop; c. i. lichidele pe care le conține un corp) A suge. 7-8 vt (C. i. de obicei lichide) A bea (sau a mânca) înghițind repede și cu lăcomie, golind dintr-o dată vasul de conținutul său. 9 vt (Îe) A ~ (pe cineva) într-o lingură sau cu lingura (sau într-un pahar) cu apă A nu putea suferi pe cineva. 10 vt (Îae) A îndrăgi pe cineva. 11 vt (Îe) A-i ~ cuiva zilele A ucide pe cineva. 12-13 vt (Îe) A ~ cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva A asculta sau a citi cu mare interes și plăcere pe cineva sau ceva. 14 vt (D. ochi; pex, d. oameni) A privi cu interes. 15 vt (Fig) A preocupa. 16 vt A face să dispară cuprinzând în sine Si: a înghiți. 17 vt A face să nu mai existe Si: a distruge (2). 18 vt (Pex) A consuma¹ (1). 19 vt (C. i. aer, miresme etc.) A trage cu putere pe nas sau pe gură Si: a aspira (2). 20 vt (Prc) A insipira (forțat) Si: a suge. 21-22 vtr A face să pătrundă în sine Si: a (se) absorbi (1), a (se) aspira (1), a (se) încorpora, a (se) înghiți, a (se) resorbi, a (se) suge, (pop) a (se) trage.

surbi v vz sorbi

SORBI, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele țuguiate (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva sau ceva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).

SORBI, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea trăgînd lichidul în gură cîte puțin, cu buzele (și de obicei cu zgomot). Și-a turnat în cele din urmă și lui însuși și m-a îndemnat și pe mine să sorb numai o picătură. SADOVEANU, N. F. 15. Într-un salon, o mulțime de femei și de bărbați sorb ceaiul aromat. GÎRLEANU, L. 44. Îmi luai locul... în colțul canapelei și liniștit, îmi sorbeam cafeaua și îmi fumam țigara. HOGAȘ, M. N. 39. ◊ (Complementul este indicat printr-un partitiv) Ca niciodată soarbe din cafea mai alene. BASSARABESCU, S. N. 13. ♦ (Complementul indică băutura, p. ext. recipientul în care este pusă) A bea repede și cu lăcomie (golind vasul). Boierul... sorbi cu ochii închiși paharul mare de vin. SADOVEANU, O. VII 156. Sorbeau la vin parcă s-ar fi bătut zece nebuni la gura lor. POPESCU, B. II 51. A sorbit cupa pînă la picătura din fund. CARAGIALE, O. III 74. Setilă sorbea apa de prin bălți și iazuri. CREANGĂ, P. 247. ◊ Fig. Sărutări fără de număr el îi soarbe de pe gură. EMINESCU, O. I 104. Cu gîndul, ea soarbe poate o eternitate de fericiri. ODOBESCU, S. III 36. ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) cînd cineva se uită cu mare dragoste la altul. Pot să zic fără păcat că eram frumușică în pelinci, de-ți venea să mă sorbi într-o lingură de apă. GANE, N. II 162. Și așa de... drăgălașă mai rar, încît s-o sorbi într-un pahar cu apă. ISPIRESCU, L. 352; b) cînd cineva îl urăște pe altul. Supăratu-s-a nevasta pe zmeu, de să-l fi putut, l-ar fi sorbit într-o lingură de apă. BOTA, P. 85. Îl pizmuiesc și, numai dacă ar putea, l-ar sorbi într-o lingură de apă. MARIAN, O. I 308. A sorbi (pe cineva) cu ochii (din ochi sau cu privirea) v. ochi. A sorbi credință v. credință. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes spusele cuiva. [Herdelea] rupse plicul și sorbi cu înfrigurare cele șase pagini de scris mărunt. REBREANU, R. I 31. Așa cum era Pangrati, dar ne era drag și sorbeam lecțiile lui. HOGAȘ, H. 69. În ochii tînărului se vedea dorința sinceră de a auzi, de a sorbi cuvintele lui Dan. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. 2. A suge, a absorbi, a înghiți. Bătrîna cu broboadă cernită a dispărut, parcă ar fi sorbit-o umbra chiliei deschise. SADOVEANU, N. P. 45. Apa se repezi năprasnic să-l soarbă, și mai multe nu. DELAVRANCEA, La CADE. Dunărea... soarbe 120 de rîuri. , VLAHUȚĂ, la CADE. ◊ (Poetic) Curînd desimea codrilor ne sorbi în adîncurile sale nestrăbătute. HOGAȘ, M. N. 205. [Soarele] în curînd... apare pe orizontul aurit, Sorbind roua dimineții de pe cîmpul înverzit. ALECSANDRI, P. A. 120. ◊ Fig. Ochii? Cîte dulci imagini au sorbit a lor lumine. EMINESCU, O. IV 45. Holera la el sărea... Gură pe gură punea, Buze pe buze lipea, Zilele i le sorbea. ALECSANDRI, P. P. 39. ♦ A preocupa, a captiva. Atît de mult basmele și visele-mi sorbeau viața, încît chiar lăcomia copilărească dispăruse; ba uneori trebuia cu d-a sila să mă puie la masă. DELAVRANCEA, T. 20. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adînc (aer, miresme). Fata... sorbea, cu capu-nălțat și cu nările tremurătoare, mireasma văii. SADOVEANU, O. VII 58. De-aș putea să sorb aerul Moldovei cu patima cu care-l sorbii la întîia zi, după 22 de ani de pribegie. DELAVRANCEA, O. II 183. Am sorbit din adînc vîntul rece. CARAGIALE, P. 38. ◊ Fig. Învață-mă să rîd cu tine-n soare, Să-i sorb lumina caldă. TOPÎRCEANU, B. 86. O, steaua mea, alungă norii, Să-ți sorb clipirile senine, Să trec prin furia vîltorii Cu ochii țintă către tine. CERNA, P. 24. ◊ (Complementul este indicat printr-un partitiv) Mă du departe, mai departe! La munți cu fruntea de zăpadă, Să sorb din freamătul pădurii ș-al ierburilor din livadă. GOGA, C. P. 11.

A SORBI sorb tranz. 1) (băuturi sau mâncăruri lichide) A bea sau a mânca trăgând în gură puțin câte puțin. 2) A înghiți dintr-o dată (lăsând vasul gol). 3) fig. A trage în piept cu nesaț; a inspira adânc. ~ mireasma trandafirilor. ◊ ~ pe cineva cu ochii (sau din ochi, cu privirea) a se uita cu multă dragoste la cineva; a fi îndrăgostit de cineva. /<lat. sorbere

sorbì v. 1. a înghiți cu încetul un lichid trăgându-l cu sgomot în gură: a sorbi cafeaua; 2. a înghiți dintr’o dată: a sorbi un ou; a sorbi cu ochii, a plăcea foarte; 3. fig. a răpi: îmi vine să-i sorb zilele POP. [Lat. SORBERE].

sorb¹ (arbore) s. m., pl. sorbi

sorb² (vârtej de apă; vânt; piesă metalică) s. n., pl. sorburi

sorb¹ (arbore) s. m., pl. sorbi

sorb² (vârtej de apă, vânt, piesă metalică) s. n., pl. sorburi

sorb (arbore) s. m., pl. sorbi

sorb (vârtej de apă, vânt, piesă metalică) s. n., pl. sorburi

sorb, -beam 1 imp., -bii 1 aor.

sorb, -bi (arbore) și -buri (vârtejuri de apă).

sorbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, 3 sg. soarbe, imperf. 1 sorbeam; conj. prez. 1 sg. să sorb, 3 să soarbă; imper. 2 sg. afirm. soarbe

sorbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbea; conj. prez. 3 să soarbă

sorbi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbea; conj. prez. 3 sg. și pl. soarbă

sorbi

SORB s. v. scoruș.

SORB s. (TEHN.) crepină.

SORB s. (BOT.; Sorbus aria) (reg.) mărăcine, păducel, scoruș.

sorb s. v. SCORUȘ.

SORB s. (BOT.; Sorbus aria) (reg.) mărăcine, păducel, scoruș.

SORBI vb. 1. a suge, (pop.) a bea. (Șarpele îi ~ sângele.) 2. v. absorbi.

SORBI vb. 1. a suge, (pop.) a bea. (Șarpele îi ~ sîngele.) 2. a absorbi, a aspira, a încorpora, a înghiți, a resorbi, a suge, a trage. (Pămîntul ~ apa de precipitații.)

sorb (-bi), s. m. – Nume de arbore (Sorbus torminalis). Lat. sorbus (Cihac, I, 257; Tiktin; REW 8095), cf. it. sorbo, prov. sorba, fr. sorbe, sp. serba, port. sorva. Caracterul popular al cuvîntului nu pare stabilit cu siguranță.

sorbi (-b, it), vb. – 1. A bea cîte puțin, a suge. – 2. A înghiți, a înfuleca, a trage în piept. – 3. (Înv.) A goli. – Mr. sorbu, sorbștu, surghită. Lat. sǒrbēre (Cihac, I, 257; Pușcariu 1609; Pascu, I, 164; REW 8094), cf. it. sorbire, prov., fr., cat. sorbir, sp. sorber (gal. sorbir), port. sorber. – Der. sorb, s. n. (vîltoare, bulboană, vîrtej; sorbitură, dușcă; piston); sorbeală (var. sorbitură), s. f. (sorbire, dușcă, zeamă); sorbitor, adj. (care soarbe); sorbancă, s. f. (Trans. de N, strachină); sorbușcă, s. f. (Mold., supă); sorbăcăi (var. sorbocăi), vb. (a sorbi, a suge); absorbi, vb., după fr. absorber.

SORB subst. (copac). 1. Sorbu, Andrei (BCI V 203). 2. Sorbizamă b. (Sur VIII), < vb. a sorbi.

SORBI (în germ. și Wenden) s. m. pl. Populație de origine slavă, așezată în sec. 8-9 în E Germaniei între râurile Oder, Havel, Spree, Elba, Saale și M-ții Metaliferi, dar și în zoma râului Regnitz. În prezent, urmașii acestei populații, în număr de c. 50.000, trăiesc în reg. Lausitz din Saxonia, continuând cultivarea vechii limbi.

a sorbi (pe cineva) din ochi expr. a privi (pe cineva) cu mare dragoste.

a sorbi ceașca expr. (er.) a practica cuniliția.