SOMNOROS, -OASĂ, somnoroși, -oase, adj. 1. Căruia îi este somn; care este amețit sau toropit de prea mult somn. Căsăndrița moșneagului tot își pleca pleoapele și iar le deschidea încet, cu luminile sclipind în rumeneala focului, ca o pisică somnoroasă. SADOVEANU, O. VI 250. Tînărul o luă în brațe ca pe un copil somnoros, o așeză în pat și o înveli. REBREANU, R. I 247. Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună, Se ascund în rămurele – Noapte bună! EMINESCU, O. I 207. ◊ (Prin metonimie) Se uită... la ferestrele negre ca niște ochi somnoroși. REBREANU, I. 41. ◊ Fig. Doinește și vîntul într-una, Cîntînd somnoroșilor ulmi. COȘBUC, P. II 16. Din izvoare și din gîrle Apa sună somnoroasă. EMINESCU, O. I 121. ♦ (Substantivat) Om căruia îi place să doarmă mult. Atuncea, zise baba, culcă-te tu, somnorosule. CARAGIALE, O. III 54. Ioane... Ioane! Iaca somnorosu, că iar a fi adormit în podul grajdului... și nici ca să vie să mă coboare de pe cal. ALECSANDRI, T. I 171. 2. Fig. Lipsit de intensitate sau de strălucire; fără viață, slab, stins, șters. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. SADOVEANU, O. I 369. Nu se mai aude decît... fîșîitul somnoros al apei. VLAHUȚĂ, R. P. 11. [Popa] stete multă vreme gînditor la opaițul ce arunca lumina somnoroasă. SLAVICI, O. I 61. ◊ (Adverbial) Luna revărsa tot aurul ei în odaia lui și sub această smălțuire diafană mobilele și covoarele străluceau somnoros și mat. EMINESCU, N. 81.