SOFÍST, -Ă (< fr., gr.) subst. 1. S. m. Denumire dată în Grecia antică, în perioada clasică (sec. 5 î. Hr.) filozofilor presocratici care îi învățau pe tinerii atenieni cum să folosească logica și retorica pentru a-și învinge oponenții în orice controversă. Folosirea mai mult a retoricii și unei logici precare și pline de tertipuri argumentative împreună cu perceperea de bani le-au adus dezaprobarea din partea lui Socrate și Platon. Pe de altă parte, este evident aportul lor în ce privește încurajarea gândirii independente în lumea greacă. Cei mai cunoscuți s. sunt Protagoras, Gorgias, Prodicos, Hippias și Antifon. 2. S. m. și f. Persoană care, într-o discuție, într-o demonstrație, uzează de sofisme.