Din totalul de 44 sunt afișate 20 definiții pentru «soare»   declinări

SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc Pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (în basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit1, est, orient; p. ext. vremea când răsare Soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus1, vest, occident; p. ext. vremea când apune Soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la Soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și Soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bunăstare. — Lat. sol, -is.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc principal al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit, est, orient; p. ext. vremea când răsare soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus, vest, occident; p. ext. vremea când apune soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bună-stare. – Lat. sol, -lis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

soáre (corp ceresc) s. m., pl. sori
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

*Soáre (astr.) s. propriu m.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SOÁRE s. v. regină.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SOÁRE sori m. 1) astr. Astru central, incandescent și luminos, în jurul căruia se rotește Pământul și celelalte planete ale sistemului nostru planetar. ◊ ~-apune apus; vest; asfințit. ~-răsare răsărit; est. Sub (sau pe sub) ~ pe pământ; pe lume. ~ în cruce amiază. A se uita la cineva ca la ~ a se uita cu admirație la cineva. A sta cu burta la ~ a nu face nimic; a se lenevi; a trândăvi. A i se pune cuiva ~le drept inimă a i se face cuiva foame. A făgădui câte în lună și în ~ (sau în stele) a făgădui lucruri irealizabile. A dori câte în lună și în ~ (sau în stele) a dori prea multe. A căuta (sau a găsi) pete-n ~ a căuta neajunsuri oriunde și cu tot dinadinsul. 2) Lumină și căldură care vine de la acest corp ceresc. Zi cu ~. 3) fig. Ceea ce reprezintă un izvor de fericire, de bucurie. /<lat. sol, ~is
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

soáre s. m., (aștri cu lumină proprie) pl. sori
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

soáre (-óri), s. m. – Corpul ceresc principal al planetei noastre. – Mr. soare, megl. soari, istr. sǫre. Lat. sōlem (Pușcariu 1601; REW 8059), cf. vegl. saul, it. sole, v. prov., cat., sp., port. sol.Comp. soare-apune, s. n. (occident, vest); soare-răsare, s. n. (răsărit); soare-scapătă, s. n. (apus); soaresec (var. soare’n cap), s. n. (insolație); soarea-soarelui, s. f. (plantă, Helianthus annuus), deformație de la florea-soarelui, contaminată cu sora-soarelui. Der. sorean, s. m. (obleț, Alburnus lucidus); soreață, s. f. (obleț); sori, vb. (a încălzi, a expune la soare); asori, vb. refl. (Maram., a se expune la soare), dintr-o expresie adv. a soare (DAR); însorit, adj. (cu soare, luminos); sorin, adj. (însorit); solar, adj., din fr. solaire. Din rom. soare-apune provin în ngr. σουρουπώνει, σουρούπωσε „soarele apune” (Meyer, Neugr. St., II, 78), σουρουπώνω „a-l prinde noaptea”, σουρούπωμα „crepuscul”.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

soare m. 1. astru ce dă plantelor lumină și căldură: soarele așezat la o depărtare de 37 mii. leghe, este de 1 1/2 mil. de ori mai voluminos decât pământul; rupt din soare, de o frumusețe ideală: chipul tău e rupt din soare BOL; 2. lumina, căldura soarelui: a sta la soare; 3. fig. splendoare: soarele fericirii se va arăta vesel pe orizon senin GR. AL. [Lat. SOLEM].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

soare m., pl. sorĭ (lat. sôl, soare; it. sole, pv. cat. sp. pg. sol; pv. și soleih, fr. soleil, d. lat *sôliculus, dim. d. sôl. V. solar). Astru care luminează pămîntu și alte planete și a căruĭ strălucire constitue ziŭa: soarele luminează ziŭa, ĭar luna noaptea. Lumina și căldura soareluĭ: soarele arzător al Sahareĭ, nu e plăcut să umbli vara pin soare, nu pleca pe așa soare arzător, a sta la soare saŭ la umbră. Imaginea soareluĭ: mușchetariĭ purtaŭ un soare pe pept. Fig. Strălucire: adevăru e soarele inteligențeĭ. Supt soare, pe pămînt, pe lume: nimic nou supt soare. Rupt din soare, uĭmitor de frumos: o fată ruptă din soare. A adora soarele care răsare, a linguși un personaj ajuns acuma la putere. Regele soare, Ludovic XIV al Franciiĭ. Soare sec, insolațiune. – Soarele e centru sistemeĭ noastre planetare și regulatoru mișcăriĭ pămîntuluĭ și altor planete. E izvoru călduriĭ și luminiĭ și principiŭ învietor al tuturor ființelor organizate. Astronomiĭ îĭ atribuĭe un sîmbure solid, obscur, înconjurat de o atmosferă luminoasă. Distanța soareluĭ de la pămînt e de vre-o 38,000,000 de leghĭ. El e de 1,300,000 de orĭ maĭ mare de cît pămîntu. În ainte de Copernic, se credea că soarele se întorcea cu tot ceru în prejuru pămtntuluĭ: astăzĭ se știe că pămîntu se învîrtește în prejuru soareluĭ executînd mișcarea luĭ de translațiune. Soarele a fost obiectu adorațiuniĭ celor maĭ multe popoare primitive.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

!floárea-soárelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. flórii-soárelui
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

!rúja-soárelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. rújii-soárelui
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

soáre-apúne (pop.) s. m.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

soáre-răsáre (pop.) s. m.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

!sóra-soárelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. sórei-soárelui
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

BIBAN-SOÁRE s. v. pește-auriu, pește-curcubeu, pește-soare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

FLOAREA-SOARELUI-DE-CÂMP s. v. aglică.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

RUJA-SOÁRELUI s. v. floarea-soarelui.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SOARE-APÚNE s. v. apus, asfințit, vest.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SOAREA-SOÁRELUI s. v. floarea-soarelui.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink