snamă (-me), s. f. – Monstru, lepădătură, stîrpitură. – Var. znamă. Sb. znamenje „semn, semnal” (Candrea). Este dubletul lui znamenie, s. f. (înv., semnal), din sl. znamenije; de la znamăn (var. zneamăn, znemene, Banat zleamăn), s. n. (placă, lespede, mormînt), din sb. znamenje, zlamenje; și din znamen, s. n. (ecuson, insignă militară), din rus. znamenĭ (Candrea).