2 definiții pentru snamă
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
SNAMĂ, sname, s. f. Pocitanie; monstru. (din sb. znamenje = semn, semnal; dublet al lui znamenie, znamăn și znamen)
snamă (-me), s. f. – Monstru, lepădătură, stîrpitură. – Var. znamă. Sb. znamenje „semn, semnal” (Candrea). Este dubletul lui znamenie, s. f. (înv., semnal), din sl. znamenije; de la znamăn (var. zneamăn, znemene, Banat zleamăn), s. n. (placă, lespede, mormînt), din sb. znamenje, zlamenje; și din znamen, s. n. (ecuson, insignă militară), din rus. znamenĭ (Candrea).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: snamă
snamă substantiv feminin
substantiv feminin (F1) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |