smiorcăit², ~ă [At: LEXIC. REG. 118 / V: smâr~, șmâr~ / Pl: ~iți, ~e / E: smiorcăi] 1 a Care trage (în mod repetat) aerul pe nas, provocând un zgomot caracteristic Si: smiorcănit² (1), (reg) sfârcâit². 2 a (Pex) Căruia îi curge nasul Si: smiorcănit² (2). 3-6 a, smf (D. oameni) Care plânge (sau se preface că plânge) înăbușit și întretăiat, trăgând aerul pe nas cu zgomot Si: plângăcios, plângăreț, scâncit², văicăreț, (rar) plângaci, văităreț, văitător, (fam) bâzâit² (2), (îrg) scrivit, (reg) scârnăvit, smiorcănit² (4-7), smârcit (1-2). 7 a (Pex; d. sunete, glas, țipete etc.) Care este tânguitor, puțin intens și întretăiat Si: miorlăit², miorlăitor, plângăreț, smiorcănit² (3).