slutire sf vz sluțire

SLUTIRE s. f. v. sluțire.

SLUȚI, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, infirm, desfigurat; a mutila; a ciopârți. Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) sluti vb. IV] – Din slut.

scluți^[1] v vz sluți

sluti v vz sluți

sluți [At: PRAV. 307 / V: (reg) ~uti / Pzi: ~țesc / E: slut] 1-2 vtr (Îvp; d. oameni sau d. părți ale corpului lor) A (se) mutila. 3-4 vtr (Pex; d. oameni sau părți ale corpului lor) A dobândi sau a face să dobândească aspect fizic, formă, natură etc. dezagreabilă, dezgustătoare etc. datorită unor anomalii, unor neregularități, unor deformări etc. Si: a (se) deforma (4-5), a (se) desfigura (1-2), a (se) mutila, a (se) poci¹, a (se) schilodi, a (se) schimonosi, a (se) strâmba, a (se) suci, (pfm) a (se) scălâmbăia, a (se) șonți¹. 5-6 vtr (Pex) A (se) urâți foarte tare Si: a (se) poci¹, (pop) a se hâzi (1), (înv) a se grozăvi (1), (reg) a (se) opăci¹, a (se) pâcliși, a (se) șonți¹. 7 vr (Îvp; d. oameni) A se strâmba (18). 8 vr (Rar) A se uita urât și cu mânie la cineva.

sluțire sf [At: N. COSTIN, LET. II, 92/30 / Pl: ~ri / E: sluți] 1 Mutilare. 2 (Pex) Dobândire de aspect fizic, formă, natură etc. dezagreabile, dezgustătoare etc. datorită unor anomalii, unor neregularități etc. Si: deformare (3), desfigurare (1), mutilare, pocire, pocitură¹, schimonosire, schilodire, strâmbare, sucire, (rar) schilodeală, sluțit¹ (2), (pfm) scălâmbăială, scălâmbăire, scălâmbăitură. 3 (Îvr) Sluțenie (2). 4 (Pex) Urâțire extremă Si: pocire, pocitură¹, urâțenie, (rar) sluțit¹ (4), (pop) hâzenie (1), (înv) grozăvire.

SLUȚI, sluțesc, vb. IV. Tranz. A face să devină schilod, inform, desfigurat; a mutila; a ciopârți. ♦ Tranz. și refl. A (se) poci, a (se) urâți. ♦ Refl. A se strâmba, a se schimonosi. [Var.: (reg.) sluti vb. IV] – Din slut.

SLUȚI, sluțesc, vb. IV. Tranz. 1. A ciunti, a ciopîrți, a mutila; p. ext. a face urît, a urîți, a poci. Așa țăranul nostru numai cu fieru-n mînă Începu să sluțească pădurea cea bătrînă. ALEXANDRESCU, P. 131. Moșu-n vie de-ajungea, Se punea, măre, punea Toată via de sluțea, Tăia viță din mlădiță, O tăia de la tulpină Ș-o seca la rădăcină. TEODORESCU, P. P. 618. ◊ Fig. Acul gramofonului, ajuns la marginea plăcii, a dat un sunet strident, sluțind cîteva tonuri, ca o batjocură neașteptată. VORNIC, O. 142. 2. A face ca cineva să pară urît, a urîți. A poruncit unuia dintre școlari să ne tundă. Cînd am auzit noi una ca asta, am început... a ne ruga de toți dumnezeii să nu ne sluțească. CREANGĂ, A. 27. ♦ Refl. A face grimase, strîmbîndu-și fața, schimonosindu-se. Îmi zicea că nu mă prinde cînd mă sluțesc. GANE, N. II 93. De poreclele ce-și pun și cum se sluțesc unu la altul, trebuie să te ții cu mîna de inimă cît rîzi. ȘEZ. III 182. – Variantă: sluti (VISSARION, B. 125, RETEGANUL, P. V 7) vb. IV.

SLUȚIRE, sluțiri, s. f. Acțiunea de a sluți și rezultatul ei; mutilare, schilodire. – Variantă: slutire (PISCUPESCU, O. 154) s. f.

A SE SLUȚI mă ~esc intranz. 1) A deveni slut; a pierde frumusețea; a se poci; a se urâți. 2) A-și schimba expresia normală a feței (în mod voit sau involuntar); a face grimase; a se strâmba; a se schimonosi. /Din slut

A SLUȚI ~esc tranz. 1) A face să se sluțească; a urâți; a poci. 2) A face să-și piardă integritatea fizică; a schilodi; a mutila; a estropia. /Din slut

sluțì v. 1. a ciunti: începu să sluțească pădurea cea bătrână GR. AL.; 2. a schilodi: să nu ne sluțească CR.

sluțésc v. tr. (d. slut). Vechĭ. Mutilez. Azĭ. Urîțesc, pocesc, cĭuntesc, mutilez: a sluți un copil tunzîndu-l prost, a sluți un copac, o pădure. Fam. A te sluți la cineva, a te stropși, a te uĭta urît ca să se astîmpere.

sluți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțesc, 3 sg. sluțește, imperf. 1 sluțeam; conj. prez. 1 sg. să sluțesc, 3 să sluțească

sluțire s. f., g.-d. art. sluțirii; pl. sluțiri

sluți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțesc, imperf. 3 sg. sluțea; conj. prez. 3 să sluțească

sluțire s. f., g.-d. art. sluțirii; pl. sluțiri

sluți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sluțesc, imperf. 3 sg. sluțea; conj. prez. 3 sg. și pl. sluțească

sluțire s. f., g.-d. art. sluțirii; pl. sluțiri

sluțesc, -țească 3 conj., -țeam 1 imp.

SLUȚI vb. v. desfigura.

SLUȚIRE s. v. desfigurare.

SLUȚI vb. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) strîmba, a (se) urîți, (pop. și fam.) a (se) scălîmbăia, a (se) scofîlci (pop.) a (se) hîzi, (Mold. și Bucov.) a (se) șonți, (înv.) a (se) grozăvi. (Fața i s-a ~.)

SLUȚIRE s. deformare, deforrnație, desfigurare, pocire, schimonoseală, schimonosire, strîmbare, urîțire. (~ a feței unei persoane.)