SLUJITOR, -OARE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. (Astăzi rar) Persoană care slujește; servitor, slugă. Slujitoarele începură a aduce friptură rece de vițel. VORNIC, P. 228. Le rînduia singură în cămară, avînd subt mîna ei cîteva slujitoare și roabe de credință. SADOVEANU, Z. C. 108. A fost odată un vînător care, de cîte ori mergea la vînătoare, avea obicei să ia cu dînsul pe slujitorul său. ODOBESCU, S. III 44. ◊ Fig. S-au creat mentalități diferite între capitală și provincie la slujitorii scenelor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 107, 10/1. 2. (Învechit) Oștean (călare sau pedestru) în slujba domnului țării sau a unui boier. Orheianu se arătă în uliță, urmat de slujitorii lui înarmați. SADOVEANU, O. VII 168. ♦ Reprezentant înarmat al stăpînirii, poteraș, jandarm. La tîrg dac-am ajuns... Slujitori m-a-mpresurat Frumușel că m-a legat Și pe Șalga mi-a luat, C-a fost iapă de furat. TEODORESCU, P. P. 691.