SINILIU, -IE, sinilii, adj. De culoarea sinelii. Cerul era siniliu, și lucea soarele, și cîntau ciocîrlii, plutind în aburii arăturilor. SADOVEANU, O. A. II 119. Un covor de Ispahan cu motive tari, roșii și sinilii... îmbrăcă peretele deasupra sofalei. CAMIL PETRESCU, O. I 415. Într-o singură noapte s-a înfășurat șesul, pînă-n depărtările sinilii, cu învelitoarea albă a nămeților. C. PETRESCU, S. 53. ◊ (Ca precizare pe lîngă albastru) Culoarea le era de un albastru-siniliu, cu reflexe aurii. CAMIL PETRESCU, N. 74. Norii alergau nebuni pe bolta sură a cerului și pete negre se formau sub ei, pe marea albastră-sinilie. BART, S. M. 69. ◊ (Adverbial) Le făcu semn să se urce pe la capătul pridvorului boit siniliu. CAMIL PETRESCU, O. II 42. – Variantă: sineliu, -ie (SADOVEANU, P. M. 241) adj.