sílă f., pl. e (vsl. bg. rus. sila. V. silesc). Constrîngere, forță, violență: a lua cu (saŭ cu de-a) sila. Forță, putere: sila luĭ Dumnezeŭ. Faptă de om puternic (Vechĭ): face șile multe (Cor.). Putere armată, oaste (Vechĭ): împăratu cu sila luĭ. Greață, dezgust, neplăcere: un roman arînd in silă4 (Al. P. P.). A-țĭ fi silă de cineva, de ceva, a nu-țĭ plăcea.