sihastru (-ștri), s. m. – Eremit, anahoret. – Var. sehastru, Mold. săhastru, sahastru. Mgr. ἠσυχαστής „care trăiește liniștit” (Murnu, 15), cf. isihie și sl. (v. sb.) sihasti (Vasmer, Gr., 131). Modificarea terminației se datorează dificultății grupului final -stŭ (cf. buiestru) și analogiei cu der. – Der. sihăstrie, s. f. (pustnicie, viață de sihastru), din mgr. ἠσυχάστρια sau ἠσυχαστήριον, sl. sichastrija; sihăstri, vb. (a trăi cu sihaștrii); sihăstrește, adv. (ca sihaștrii).