SIGILIU, sigilii, s. n. 1. (Astăzi în concurență cu ștampilă) Mic obiect alcătuit dintr-o placă (fixată pe un mîner) și purtînd o inscripție, o emblemă etc., care se aplică pe un act (oficial), ca dovadă a autenticității lui. Nu se poate depune jurămîntul fără să fie de față secretarul de stat Bălcescu, care e acum purtătorul sigiliului cel mare al țării. CAMIL PETRESCU, O. II 277. Cîte o scrisoare mă caută din cînd în cind, cu zece sigilii poștale. C. PETRESCU, A. 417. ♦ Text imprimat cu o ștampilă. Se opri înaintea avizului din ușă, scris de mînă, cu cerneala violetă palidă și ștearsă, așa că nu se mai putea citi semnăturile și sigiliul. C. PETRESCU, Î. II 43. ◊ Sigiliu sec = urmă în relief pe care o lasă pe hîrtie aplicarea unui sigiliu special. ♦ Fig. Semn distinctiv, marcă. Între Rastignac și Raskolnikov variația individualităților este infinită, dar toate poartă sigiliul tipului social. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 488, 3/4. Îl înșfăcase pe după gît... și, scuturîndu-l într-o fierbinte îmbrățișare, îi și așternuse pe obraz sigiliul mustecioarelor pomădate. C. PETRESCU, A. R. 12. Estera, o celebritate a Parisului de pe atunci, purta în trăsăturile figurii sale sigiliul frumuseții ebraice. ALECSANDRI, O. P. 133. 2. Pecete de ceară roșie pe care s-a aplicat o ștampilă și care servește la sigilarea unui lucru, pentru a se evita desfacerea de către persoane neautorizate. Pune o ștampilă. Inginerul are și el altă ștampilă pe care o pune pe un al doilea sigiliu. BOGZA, Ț. 76. S-au tras obloanele, s-au lipit sigiliile. SAHIA, N. 91. Într-o zi... primi o scrisoare cu sigiliul negru... o copie de pe un testament părea a fi. EMINESCU, N. 40. – Pl. și: sigiliuri (I. IONESCU, D. 116). – Variantă: sigil (CAMILAR, N. I 20) s. n.