SIBILÁNTĂ s. (FON.) siflantă, șuierătoare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SIBILÁNT, -Ă, sibilante, adj. (În sintagmele) Consoană sibilantă sau sunet sibilant (și substantivat, f.) = consoană articulată prin apropierea vârfului limbii de alveola superioară; consoană șuierătoare sau siflantă. – Din fr. sibilant.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SIBILÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre sunete consonante) Care se articulează cu o ușoară șuierătură; siflant. /<fr. sibilant
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SIBILÁNT, -Ă adj. Șuierător, siflant. ♦ Consoană sibilantă (și s.f. ) = consoană șuierătoare sau siflantă. [< fr. sibilant].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SIBILÁNT, -Ă adj., s. f. siflant(ă). (< fr. sibilant)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SIBILÁNT adj. (FON.) siflant, șuierător. (Consoană ~; sunet ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sibilánt adj. n.; adj. f., s. f. sibilántă; pl. n. și f. sibilánte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink