sfărâmătură sf [At: BIBLIA (1688), 86²/43 / V: (îrg) ~mit~, ~răm~, ~rm~, ~rmit~, (înv) ~rămit~, (reg) ~rimit~, sferm~, sfârmit~, sfrămit~, sfrimit~, sfrâmit~ / Pl: ~ri / E: sfărâma + -(ă)tură] 1 Obiect prefăcut în bucăți în părți (foarte) mici Si: (rar) zdrobitură, (pop) sfărâmă (1), (îvr) sfărâmare (3), sfărâmuș (1), (reg) brac, fărâmătură, crâmpei. 2 Fragment dintr-o sfărâmătură (1) Si: (rar) zdrobitură, (pop) sfărâmă (1), sfărâmuș (2), (reg) brac, fărâmătură, crâmpei. 3-4 (Pop; prc) Firimitură (1-2). 5 (Prc; rar) Crâmpei² (5). 6 (Îvr; îf sfărmătură, sfărmitură) Fragment (dintr-un text, dintr-un document, dintr-o publicație etc.). 7 (Mat; înv) Fracție (8). 8 (Îvr; îf sfărămătură) Infirmitate. 9-10 (Rar) Dărâmătură (1, 3). 11 (Înv) Dezastru (1) (material).