SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s. f.] – Sfărâma + suf. -ătură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

SFĂRÂMĂTÚRĂ ~i f. Lucru spart în bucăți mici. 2) Fragment dintr-un astfel de lucru. [G.-D. sfărâmăturii] /a sfărâma + suf. ~tură
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SFĂRÂMĂTÚRĂ s. 1. (rar) zdrobitură, (pop.) zdrumicătură. (~ unui pahar.) 2. brac, (reg.) fărâmătură. (~ dintr-un obiect.) 3. bucățică, fărâmătură. (N-a mai rămas nici o ~ din ...)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SFĂRÂMĂTÚRĂ s. v. fracție.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink