sete s. f. – 1. Dorința de a bea. – 2. Pasiune, ardoare. – Mr., megl. seate, megl. sęti, istr. sęte. Lat. sῑtis (Pușcariu 1587; REW 7961), cf. vegl. sait, it. sete, prov., cat. set, fr. soif, sp. sed, port. sede. – Der. seteciune, s. f. (înv., sete); setos, adj. (care are sete; pasionat); setilă, s. f. (poreclă pentru cel care bea mult); înseta, vb. (a avea sete; a face sete; a fi lipsit de apă; a lăsa fără apă; a dori); înșetoșa, vb. (a face sete; a avea sete; a lăsa fără apă).