Definiția cu ID-ul 568968:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SERGIU, numele a 4 papi. Mai important: S. I (687-701). De origine siriană. A respins unele canoane ale Sinodului quinisext (al V-VI-lea) de la Constantinopol (691-692), fapt pentru care împăratul Iustinian II a încercat (fără succes) să-l aresteze și să-l ducă la Constantinopol. A pus capăt schismei din Aquileia și a introdus cântarea Agnus Dei în liturghia latină și procesiunea cu lumânări la sărbătorirea Întâmpinării Domnului (2 febr.). Canonizat.