SENTIMENTALISM (< fr. sentimentalisme) Tendință în literatura secolului al XVIII-lea, caracteristică prin exagerarea vieții afective a personajelor, fără a mai fi subordonată rațiunii, ca în clasicism. Sentimentalismul apare ca una din caracteristici în opera unor scriitori ca Richardson (Anglia), J.J. Rousseau (Franța), Goethe, în tinerețe, (Germania), scriitorii preromantici ruși, cu eroi care trăiesc o viață spirituală plină de zbucium și contradicții. Viața sufletească bogată și tumultuoasă a personajelor este pusă în evidență prin multiple mijloace, printre care și descrierea peisajelor, în strînsă corelație cu stările lor afective, precum și printr-o urmărire stăruitoare a sentimentelor, care le determină atitudinile, intervenția rațiunii fiind anulată. Ex. „O seninătate minunată îmi stăpînește întreaga ființă, asemănătoare dulcilor dimineți de primăvară pe care le gust, cu tot sufletul meu. Sînt singur și mă simt fericit de faptul că trăiesc în acest ținut, anume făcut pentru inimi ca aceea a mea.” (W. GOETHE, Suferințele tînărului Werther) Mai tîrziu, termenul sentimentalism a fost folosit în caracterizarea acelei tendințe melodramatice manifestate în creația unor scriitori din etapa romantismului minor ca, de exemplu, în literatura noastră, în romanul Manoil și Elena de D. Bolintineanu.