SEMILUNĂ, semiluni, s. f. 1. Parte a discului lunii, în formă de semicerc, luminată în timpul uneia dintre fazele astrului; (sens curent) luna privită în faza primului și a ultimului pătrar. Era tîrziu de tot cînd apăru o semilună scînteietoare. BART, S. M. 80. Tot mai strident s-aud cîntînd cocoșii... Mă scol... Pe cer o semilună pală Și în ogradă numai fesuri roșii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 15. 2. Semn care reprezintă forma lunii în faza primului pătrar și care constituie simbolul islamismului. Pe roata cîrmei se răsfăța, roșu cu semiluna albă la mijloc, pavilionul Turciei. BART, S. M. 26. Acolo jos, peste cununa Întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vîrful unui minaret. TOPÎRCEANU, B. 28. ♦ Fig. Imperiul otoman, turcii; mahomedanismul. Stăvilarele romîne... stăteau străji neadormite la porțile Europei apusene și nu lăsau puterea semilunii să-și întindă mai departe valurile-i cotropitoare. VLAHUȚĂ, R. P. 22. Împărați și regi s-adună Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună. EMINESCU, O. I 46. Niște triste rămășițe a acelor... oști ce muiaseră ambiția polonilor și ungurilor și înfruntaseră trufia semilunei. NEGRUZZI, S. I 29.