SEDILĂ², sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădilă, sidilă s. f.] – Din bg., sb. sedilo.

sedilă¹ sf [At: HELIADE, PARALELISM, II, 153 / V: (înv) sid~, țedil sn / S și: cedilă / Pl: ~le / E: fr cédille] Semn diacritic în formă de virgulă, care se pune sub unele consoane pentru a marca alte valori fonetice ale acestora.

SEDILĂ², sedile, s. f. Săculeț cu țesătură rară, în care se pune brânza la scurs. [Var.: (reg.) sădilă, sidilă s. f.] – Din bg., scr. sedilo.

SEDILĂ¹ s. f. v. sădilă.

SEDILĂ², sedile, s. f. Semn ortografic în formă de virgulă, care se pune sub unele consoane pentru a le da valoarea altui sunet. Sedila transformă pe «s» în «ș» și pe «t» în «ț».

SEDILĂ s.f. Semn grafic în formă de virgulă care se pune sub o consoană pentru a-i da valoarea unui alt sunet. [< fr. cédille, cf. sp. zedilla].

SEDILĂ s. f. semn diacritic, virgulă care se pune sub o consoană pentru a-i da valoarea unui alt sunet. (< fr. cédille)

SEDILĂ ~e f. Semn diacritic în formă de virgulă, pus sub o consoană, pentru a-i modifica valoarea. [G.-D. sedilei] /<fr. cédille

sedilă f. mic semn, pus sub s și t, spre a le da un sunet șuerător: fașă, țară.

sedilă f. V. sădilă.

2) *sedílă V. cedilă.

cedilă sf vz sedilă

osedilă^[1] sf vz sădilă

sădelă sf vz sădilă¹

sădilă¹ sf [At: I. GOLESCU, C. / V: ~delă, săti~, sidi~ / Pl: ~le / E: bg садило] (Mun; Olt) Sădelcă¹.

sătilă sf vz sădilă¹

sidilă² sf vz sedilă¹

sidilă¹ sf vz sădilă¹

țedil sn vz sedilă¹

țidil^[1] s vz sedilă¹

SĂDILĂ, sădile, s. f. Sac mic cu țesătura rară, de obicei îngustat la fund, în care se pune brînza la scurs. Acum nu era acasă decît un cioban bătrîn și șchiop, care dregea sădilele. GALACTION, O. I 155. Brînză dulce din sădilă. MAT. FOLK. 116. – Variante: sedilă, sidilă (TEODORESCU, P. P. 513) s. f.

SIDILĂ s. f. v. sădilă.

SĂDILĂ ~e f. Traistă din pânză foarte rară pentru scurs brânza. /<bulg., sb. sadilo

sădilă (sedilă) f. sac de ață de cânepă țesut rar, mai lat la gură și mai ascuțit la fund, în care ciobanii pun cașul: în sădilă se trece brânza, ca să-i se scurgă zerul. [Serb. SIDLO, sădilă].

*cedílă f., pl. e (fr. cédille, d. sp. ce-dilla, adică „c mic”). Gram. Un semn ortografic care se pune supt o literă ca să-ĭ schimbe pronunțarea, ca la ç francez și portughez saŭ la ș, ț românesc. Fals sedilă.

sădílă v. sedilă.

sidílă f. V. sedilă.

sedilă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedilei; pl. sedile; (semn grafic) ¸

sedilă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedilei; pl. sedile

sedilă (semn diacritic) s. f., g.-d. art. sedilei; pl. sedile

sedilă, -le.

sădilă (săculeț) (pop.) s. f., g.-d. art. sădilei; pl. sădile

sădilă (săculeț) (pop.) s. f., g.-d. art. sădilei; pl. sădile

sădilă (săculeț) s. f., g.-d. art. sădilei; pl. sădile

sedilă (-le), s. f. – Semn diacritic care se pune sub unele consoane pentru a le da altă valoare. Fr. cédille.

sidilă (-le), s. f. – Tipar de brînză din țesătură inferioară, în formă de sac. – Var. sădilă, sedilă. Sb., slov. cedilo (Tiktin; Candrea), bg. cĕdilo (Conev 65), cf. ngr. τσανδίλα (Danguitsis 163). Fonetismul nu este normal.

SEDILĂ s. f. (< fr. sédille, cf. sp. sedilla): semn diacritic în formă de virgulă (,), care se pune sub consoană pentru a-i da valoarea altui sunet. E caracteristic limbii franceze: français („francez”), ça („asta”, „aici”) etc., dar și limbii turce.

SEDILĂ s. săculeț, (reg.) sac, săcui, săculeț, săculete, scurgătoare, zăgîrnă. (~ pentru scurs brînza.)

SĂDILĂ s. v. sădelcă.

sădilă s. v. SĂDELCĂ.