secu (lb. vorbită; pol.) ♦ 1. Securist ◊ „ăsta e Secu al Facultății noastre.” ◊ „Nea Alecu, nea Alecu, frate bun cu nenea Secu.” ♦ 2. Securitate ◊ „Atenție! e de la Secu.” ◊ „Doar că nu pune pistolul pe masă, nu dă telefon la Secu: «Umflați-l».” ◊ „22” 9/96 p. 13 (prescurtare din secu[ritate/-rist]; folosit numai oral înainte de 1989)

Secu n. mănăstire de călugări în jud. Neamțu, zidită la 1560 sub Al. Lăpușneanu; ocolită de munți, ea are înfățișarea unei cetățui. Lupte între Eteriști și Turci (1821).

LĂSAT¹ s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau Lăsata)-secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsata s. f. art.] – V. lăsa.

SEC, SEACĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apă; care a secat, s-a uscat. Albia seacă a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. arid, neproductiv. ◊ Tuse seacă = tuse uscată, fără expectorație. Timbru (sau sigiliu) sec = urmă de ștampilă în relief, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială, fără tuș. 2. În care nu se află nimic; gol, deșert. Nucă seacă = nucă fără miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fără rezonanță. Ochi sec = orbită goală a ochiului. ◊ Expr. (Substantivat) A înghiți în sec = a) a înghiți fără a avea ceva în gură; b) a se reține de la ceva, a fi nevoit să-și înfrâneze o dorință. ♦ (Pop.; despre părțile corpului) Atrofiat, paralizat. Mână seacă. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, fără folos. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fără minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de căldură; aspru, tăios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.

săc, sacă a vz sec

sec, seacă [At: PO 139/24 / V: (îrg) săc, sacă / Pl: seci smf și (îrg) sece sf / E: ml siccus, -a, -um] 1 a (D. soluri, locuri, terenuri etc.) Care este lipsit de umezeală Si: arid, secetos (5), uscat, (îrg) secățiu (1), (înv) secăcios (1), secățiv (1). 2 a (Pex; d. soluri, locuri, terenuri etc.) Care este puțin productiv (din cauza uscăciunii) Si: nefertil, neproductiv (1), steril, sterp. 3 a (Înv; d. plante și d. animale) Steril. 4 a (Îvr; d. plante) Veșted. 5 a (D. râuri, izvoare etc. sau d. cursurile, albiile lor; d. lacuri, fântâni etc.) Care nu (mai) are apă. 6 a (D. terenuri) Care nu (mai) este impregnat cu apă Si: uscat, (îrg) sterp. 7 a (Îs) Regim ~ Regim de interdicție a băuturilor alcoolice, impus unor bolnavi. 8 a (Înv; lpl; îs) Legume seci Nume generic pentru legume (fasole, mazăre, linte etc.) uscate. 9 a (Înv; îs) Timbru (sau sigiliu) ~ Ștampilă în relief, fără tuș, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială. 10 sn (Îs) Spălare la ~ Tratare a unor materiale sau a unor fibre cu solvenți chimici, fără apă. 11 a (Îs) Tuse seacă Tuse fără expectorație. 12 a (Reg; îls) Boala ai seacă Tuberculoză (pulmonară). 13-14 sn (Îljv) În ~ (Care este) fără flegmă (sunând a gol). 15-16 sn (Îal; pex) (Care este) forțat. 17 av (Îe) A tuși ~ A tuși fără expectorație. 18 a (D. sâni, ugere) Care nu mai secretă lapte. 19 a (Pex; d. femei, animale) Al căror sân, uger nu mai secretă lapte. 20 a (D. ochi) Care nu lăcrimează Si: uscat. 21 av (Pe lângă v „a plânge”) Fără lacrimi. 22 a (D. anotimpuri, vreme, ani sau d. aer, vânturi etc.) Secetos (1). 23 a (Pex; d. anotimpuri, vreme, ani) Secetos (2). 24 a (Îvr; d. îmbăieri) Care se face numai cu aer fiebinte. 25 a (Îrg; d. mâncăruri) Lipsit de sos. 26 a (D. unele alimente) Care nu este însoțit de nimic Si: gol, simplu. 27 av (Indică modul de consumare a băuturilor alcoolice) Fără adaos de apă minerală sau sifon. 28 a (D. vinuri) Care conține o cantitate mică de zahăr. 29 a (Pop; d. gură) Uscat (de sete, de nemâncare). 30 a (Rar; d. buze) Care este cu pielea deshidratată. 31 a (Îrg; d. oameni) Slab. 32 a (Reg; d. oameni sau d. fețele lor) Palid (1). 33 a (Reg; d. oameni) Searbăd¹ (2). 34 a (Îvr; d. părți ale corpului uman) Cu adâncituri (din cauza slăbiciunii). 35 sn (Reg) Partea scobită a corpului (la om și la animale), cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului Si: (pop) deșert, (reg) flămânzare. 36 sn (Reg) Bolta piciorului. 37 a (Reg; d. carne) Macru (1). 38 a (Îrg; d. oameni) Schilod (1). 39 a (D. părți ale corpului) Retezat² (1). 40 a (D. părți ale corpului) Atrofiat² (1). 41 sm (Înv) Paralizat. 42 a (Îe) A avea mână seacă A avea insucces în tot ceea ce întreprinde. 43 a (Udp „de”) Istovit. 44 a (Pop; îs) Vinerea seacă Sărbătoare creștină de dinaintea Paștelui Si: vinerea mare, vinerea patimilor. 45 a (Îs) Post ~ Post în care nu se consumă alimente și nu se beau lichide Si: post negru. 46 sn (De obicei urmat de determinări nume de sărbători religioase) Post³ (1). 47-48 sn (Pop; îljv) De ~ De post. 49 sn (D. zile, săptămâni, luni; îla) De ~ În care se fac rugăciuni și se ține un regim alimentar strict. 50 sn (Îal) Pentru post³ (1). 51 a (Îvp; d. recipiente sau obiecte considerate ca atare) Gol (23). 52 a (Reg; îs) Lună seacă Lună nouă. 53 sn (Îrg; îlav) În ~ Degeaba (1). 54 sn (Reg; îal) În lipsuri. 55 sn (Reg; îal) Fără succes. 56 sn (Reg; îal; pe lângă verbe ca „a sări”, „a călca”, „a arunca” etc.) În aer (când se străbate o distanță oarecare până la pământ) Si: în gol, în prăpastie. 57 sn (Îlav; pe lângă verbe ca „a suna”, „a răsuna”) A ~ Ca un lucru gol. 58 sn (Îe) A înghiți în ~ A înghiți fără a avea ceva în gură, de obicei, ca manifestare a unei stări fiziologice ori sufletești. 59 sn (Pex; îae) A fi nevoit să-și înfrâneze (sau a-și înfrâna) o dorință. 60 sn (Pop; în superstiții) A(-i) ieși cuiva cu ~ A ieși înaintea cuiva cu un vas gol, prevestind prin aceasta un insucces. 61 sn (Reg; îe) A-i merge (cuiva) în ~ A avea (permanent) insuccese. 62 sn (Reg; îe) A da tot în ~ Sec (59). 63 sn (Rar; la jocul de cărți; îe) A juca în ~ A juca de unul singur, fără partener. 64 av (Rar; la jocul de cărți) A plăti ~ A achita potul fără a mai cere în plus. 65 sn (Reg; îe) A fulgera în ~ A fulgera când este timp senin. 66 a (Reg; îs) Gură seacă Persoană care vorbește mult. 67 a (Reg; îe) A-i fi cuiva (sau a avea) gura seacă A se împlini lucrurile nefavorabile prevestite de cineva. 68 a (Reg; d. acțiuni ale oamenilor) Care este fără succesul așteptat. 69 a (Reg; d. arme de foc) Care nu este încărcat. 70 a (D. ape, ținuturi etc.; udp „de”) Lipsit (de ...). 71 sn (Îvr) Lipsă dintr-un total, dintr-un număr complet, dintr-o formație. 72 smf (Reg) Înfometat. 73-74 a (D. fructe sau d. semințe) Care este fără miez (sau cu miezul uscat, nedezvoltat, stricat) Si: (reg) scorburos (3-4). 75 a (Pex; d. plante, în special, d. cereale) Care este fără fruct Si: (reg) secăreț¹. 76 a (Reg; d. varză) Care are căpățâna insuficient formată Si: (reg) sterp. 77 a (Reg; fig; d. muncă sau d. servicii, funcții etc.) Care este fără profit, fără avantaje materiale (suficiente). 78 a (D. sunete, zgomote, voce etc.) Care este scurt și fără rezonanță Si: (îrg) secățiv (4). 79 a (Spt; d. șuturi, lovituri) Care este scurt și fulgerător. 80-81 smf, a (Om) care este lipsit de inteligență, de judecată, de pricepere, de istețime Si: mărginit, prost, prostănac, nătărău, nătâng, (îvp) năuc (1), neajuns², (pop) pălăvatic, (îrg) prostan, prostatic¹, prostănatic, (reg) moroiman, motănos, năgăbui, năsărâmb, nătânt, năbârgeac, năprui, năsâlnic, năvleg (1), năvligos, necălit, opac² (1), paliu³, păhui², pătrășcan, pleoncios, pliurd (1), puncău, prostovol, tanău¹, tanteș, tălășman, tărăntuc (1), tăul, telpiz, tântăit, tontan, tontălan, tontălău, tontolete, tontolog, tontovan, trașcaliu, trencheș, tronc², tut² (1), tutunac. 82 a (D. manifestări ale oamenilor sau d. fețele lor) Care exprimă lipsă de inteligență. 83 a (Fig; d. viață, existență etc., d. acțiuni sau manifestări ale oamenilor) Care este lipsit de sens. 84 a (D. știință, concepte etc.) Care are un caracter abstract. 85 a (Fig; d. oameni și d. manifestările lor) Lipsit de expresivitate, de sensibilitate, de căldură Si: rece, dur, aspru. 86 a (Îs) Umor ~ Mod de relatare a ceva într-o manieră care nu sugerează ideea de umor, aceasta reieșind însă din legătura neașteptată stabilită între elementele incompatibile, a cărei înțelegere implică un răstimp care, de obicei, atenuează (mult) intensitatea reacției prin râs. 87 a (D. stil) Care este neutru, sobru, concis. 88 a (D. opere de artă, construcții, monumente etc.) Lipsit de ornamente Si: simplu. 89 a Care se adresează strict intelectului. 90 a (Rar; d. manifestări ale oamenilor) Dârz (5).

❍ASOREALĂ (pl. -eli) sf. Maram. (BRL.) 🩺 pop. = SOARE-SEC [asori].

❍ASORIT sbst. Maram. (BRL.) 1 Faptul de a (se) asori ¶ 2 🩺 pop. = SOARE-SEC.

LĂSAT¹ s. n. Faptul de a lăsa. ◊ Lăsatul (sau lăsata) secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej. [Var.: lăsata s. f. art.] – V. lăsa.

SEC, SEACĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apă; care a secat, s-a uscat. Albia seacă a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. arid, neproductiv. ◊ Tuse seacă = tuse uscată, fără expectorație. Timbru (sau sigiliu) sec = urmă de ștampilă în relief, care se imprimă pe anumite acte cu o mașină specială, fără tuș. 2. În care nu se află nimic; gol, deșert. ◊ Nucă seacă = nucă fără miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fără rezonanță. Ochi sec = orbită goală a ochiului. ◊ Expr. (Substantivat) A înghiți în sec = a) a înghiți fără a avea ceva în gură; b) a se reține de la ceva, a fi nevoit să-și înfrâneze o dorință. ♦ (Pop.; despre părțile corpului) Atrofiat, paralizat. Mână seacă. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, fără folos. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fără minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de căldură; aspru, tăios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.

LĂSAT s. n. (Numai în expr.) Lăsatul- (sau lăsata-) secului = (în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului mare); petrecere, ospăț care se face de obicei cu acest prilej. Am fost cu ei în seara de lăsata-secului. GALACTION, O. I 96. Aseară a fost lăsata-secului. CARAGIALE, O. I 99. În ziua de lăsatul-secului de postul Sîn-Petrului, făcînd mama un cuptior zdravăn de alivenci... cheamă pe mătușa Măriuca. CREANGĂ, A. 59. – Formă gramaticală: lăsata s. f. art.

LĂSATA s. f. art. v. lăsat.

SEC, SEACĂ, seci, adj. 1. (Despre fîntîni, izvoare) Lipsit de apă, din care a dispărut apa; uscat. Trecem prin pădure, prin albia seacă a unui șuvoi. SADOVEANU, O. VII 193. Dă și ea... de fîntîna cea mîlită și seacă și părăsită. CREANGĂ, P. 291. Mă dusei la rîul sec, Dorul mîndrei să-l înec. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeală; p. ext. fără rod, arid, neproductiv; pustiu. Sub pași răsună Cîmpul sec și înghețat. ALECSANDRI, P. III 357. ♦ (Despre lucruri) Care este lipsit sau care dă impresia că este lipsit de umezeală. Se ridică... atinse cu buza ei seacă lacrîma cea răce și o supse în adîncul sufletului său. EMINESCU, N. 4. Muiați în lapte o cojiță Și le dați ca să înghiță, Să nu stea cu gura seacă. TEODORESCU, P. P. 172. Frunză verde foi de varză, Vezi urîtul, focu-l arză, Șede-n deal pe piatră seacă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 463. ◊ Timbru sec = ștampilă în relief, imprimată pe anumite acte, cu o mașină specială, fără tuș. Regim sec = regim care prevede interzicerea băuturilor spirtoase. Tuse seacă = tuse uscată, fără flegmă. Ș-atunci îl apuca o tuse seacă, ce-i sfărîma pieptul. VLAHUȚĂ, N. 41. Ger sec = ger uscat, fără zăpadă; frig mare, năprasnic. ◊ Expr. A scoate (sau, rar, a aduce) ceva (și) din piatră seacă = a dobîndi ceva cu orice preț, indiferent de condiții; a izbuti într-o întreprindere foarte grea. De nu mi-a aduce sluga mea sălăți de acestea și din piatră seacă, mare lucru să fie. CREANGĂ, P. 211. 2. (Despre recipiente, cavități) În care nu se află nimic; gol, deșert. Ciocoi mă-ntreabă de carte: Eu le-arăt flinta la spate, Să citească, de se poate. Eu le spui că este goală, Dar ciocoii fug să moară; Eu le spui că este seacă, Dar ciocoii fug de crapă. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ Fig. Acum destul cu plînsul, căci inima ți-e seacă Și, chiar de ți-ar fi plină, e timp să-i zici destul. MACEDONSKI, O. I 213. ◊ Nucă seacă = nucă fără miez, cu miezul nedezvoltat. Frunză verde nucă seacă, Rîdeți, ochilor, oleacă. BELDICEANU, P. 107. Ochi sec = orbită a ochiului goală. O mînă îi lipsea din umeri și ochiul drept l-avea sec. VISSARION, B. 91. ◊ Loc. adv. În sec = în gol. Ceasul tîrziu... își țipa întîia sa notă ascuțită pe toaca de oțel atîrnată în sec. HOGAȘ, DR. II 61. ◊ (Substantivat, în expr.). A înghiți în sec = a înghiți în gol, fără a avea ceva în gură; a se reține de la ceva, a-și înfrîna o dorință (mai ales dorința de a mînca ceva). Profesorul înghite în sec, oarecum rușinat, și se retrage alături de ceilalți trei. SAHIA, N. 53. Lui Gheorghe i se părea că un nod îi înecă suflarea. Înghițea mereu în sec, ținîndu-se cît putea să nu plîngă și el; îi era rușine față de Jrina. BUJOR, S. 62. Pîrvu-nghiți în sec de cîteva ori și, fără să scoată un cuvînt, se sculă și ieși. VLAHUȚĂ, N. 129. ♦ (Despre membrele corpului omenesc) Lipsit de viață; atrofiat, paralizat. Mînă seacă. 3. (Mai ales în loc. adj. de sec) Care nu este de dulce; de post. Aceste două zile [miercurea și vinerea] sînt de sec. MARIAN, NA. 409. ◊ Vinerea seacă = vinerea din ajunul paștelui (în care creștinii țin post); vinerea mare. În vinerea seacă ne-am trezit vindecați taftă. CREANGĂ, A. 32. ◊ (Substantivat, în expr.) A se lăsa secul v. lăsa (8). Lăsatul- (sau lăsata-)secului v. lăsat. 4. Fig. Lipsit de conținut, de sens, de folos. L-a adus în grădină de dimineață, ca pe o femeie, să-i laude florile cu niște vorbe seci, pe cînd ar fi trebuit să meargă mai întîi la grajduri. ISPIRESCU, L. 20. Luna palidă trecea prin nouri suri ca o față limpede prin mijlocul unor vise turburi și seci. EMINESCU, N. 23. Dar în oarba-mi lăcomie Pentru-o seacă avuție, Am împins în grea urgie Pe sărmanul meu popor. ALECSANDRI, P. A. 103. ◊ Loc. adv. În sec = în zadar, fără-rost; fără efect. Umblînd mai multă vreme în sec, se întoarse la locul de despărțire. ISPIRESCU, L. 220. 5. Prost, fără minte. Din capul... ăla sec nu crez să fi ieșit cuvinte înțelepte. ISPIRESCU, L. 178. Dar al vostru sec părinte Cum nu și-a adus aminte Ceea ce i s-a-ntîmplat Cînd își părăsi locașul Și din gură lăsă cașul? ALEXANDRESCU, M. 340. ◊ (Substantivat) Mă secule! zice unchiul, Ți-e destul... Pleacă! CARAGIALE, P. 47. Așa el se duse ca un sec și prost, Și ținu, săracul, ș-a doua zi post. PANN, P. V. III 17. 6. (Despre oameni și despre manifestările lor) Lipsit de afectivitate, de căldură; aspru, rece. Ascultă, camarade... îl întrerupse Vieru, cu glas sec. Ceea ce spui tu duce la ștreang. CAMILAR, N. I 36. ◊ (Adverbial) Colonelul arătă cu mîna spre Abramovici și spuse sec: luați-l! SAHIA, N. 82. Toată lumea, cu mic cu mare, să iasă în capul satului! porunci Petre, ascuțit și sec. REBREANU, R. II 233. 7. Tare, puternic, dîrz. Masa poporului, care nu știa să meargă la băi și nici nu avea cu ce, sta acasă, ducînd șartul vieții ca întotdeauna, cu o încordare de voință seacă, așteptînd ca ziua de mîine să aducă prăpastia. D. ZAMFIRESCU, R. 52.

SOARE, (2) sori, s. m. 1. Astrul central al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învîrtesc pămîntul și celelalte planete ale sistemului; (lumina lui dă lumina zilei pe pămînt, iar căldura lui întreține viața). Soarele pășise de mult, acum, peste creștetul stîncii mele de adăpost, și înălțimile din apus își prelungeau repede chipurile lor de umbră deasupra văilor dimpotrivă. HOGAȘ, M. N. 174. Uită-te! nu vezi și d-ta că dă soarele îdupă deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. ◊ (Personificat) A fost atîta chiu și cînt Cum nu s-a pomenit cuvînt! Și soarele mirat sta-n loc, Că l-a ajuns și-acest noroc, Să vadă el atîta joc Pe-acest pămînt! COȘBUC, P. I 58. ◊ Fig. Voi să vegheați! O zi va răsări Cum alta încă nimeni nu cunoaște. Bătrînele păduri vor chiui: Un tînăr soare munții grei vor naște. BENIUC, V. 46. Ș-atunci în altă lume am renviat deodată, Ș-un soare mai fierbinte în ceru-mi s-a aprins. ALECSANDRI, P. A. 65. ◊ Expr. Sub (sau pe sub) soare = pe pămînt, în lume. Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zînă gingașă, și plăpîndă, și frumoasă, cum nu se mai afla sub soare. ISPIRESCU, L. 35. Jurămînt îți fac din suflet... De-a te iubi pîn’ la moarte, de a nu avea sub soare Altă stea de proslăvire, alt luceafăr de-nchinare. CONACHI, P. 103. Cîtu-i lumea pe sub soare, Nu-i bine ca-n șezătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 414. Soare cu dinți, se spune despre soarele care strălucește într-o zi friguroasă, fără a putea încălzi. Cerul limpede, de sticlă albastră. Soarele – soare cu dinți – mușcă. STANCU, D. 430. Soarele e în cruci sau (în) cruce (amiazăzi) v. cruce (I 6). Rupt din soare = foarte frumos, de o deosebită frumusețe. Fata... parcă era ruptă din soare. SADOVEANU, O. I 69. Maghiran de la vîltoare, Nu ești bade rupt din soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. La soare te puteai uita, dar la dînsa (sau la dînsul) ba, expresie folosită mai ales în basme, spre a arăta că cineva sau ceva e de o frumusețe fără seamăn. Apa eleșteului se trase într-o parte și într-alta, și în locul lui se văzură niște palaturi, strălucite de podoabe, încît la soare te puteai uita, dară la dînsele ba. ISPIRESCU, L. 37. [Fata împăratului Roș] era frumoasă de mama-focului; la soare te puteai uita, iar la dînsa ba. CREANGĂ, P. 276. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, cu multă plăcere. Fata, de ce creștea, d-aia se făcea mai frumoasă. Împăratul și împărăteasa se uita la dînsa ca la soare. ISPIRESCU, L. 245. A căuta (sau a găsi) pete-n soare v. pată. A sta cu burta la soare v. burtă. A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face (cuiva) foame. A dori cîte în lună și în soare = a avea, a exprima dorințe fantastice, irealizabile. A vorbi (sau a spune) cîte în lună și în soare = a vorbi peste măsură de mult, a sporovăi multe și de toate, a spune verzi și uscate. ◊ Compuse: (popular) soare-răsare = (în opoziție cu soare-apune) răsărit, est, orient. Vinul e înghițit de țărîna zbicită de vîntul primăverii, de vîntul iute și rece încă ce suflă aprig dinspre soare-răsare. STANCU, D. 134. Se crapă de ziuă; o fîșie de lumină, ca un brîu de argint, se destinde către soare-răsare. DELAVRANCEA, S. 33. Deodată se ivi venind dinspre soare-răsare un cal mare și negru, care cu o nară vărsa scîntei de foc și cu alta fulgi de zăpadă. POPESCU, B. I 39; soare-apune (sau soare-scapătă) = (în opoziție cu soare-răsare) apus, vest, occident; p. ext. vremea cînd apune soarele. Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă. GALACTION, O. I 49. Țînțari cu aripile metalice joacă spre soare-apune cu acele pline de venin. C. PETRESCU, S. 42. Spată-Lată se îndreptă spre soare-apune și se întinse la cale lungă, mergînd zi de vară pînă în seară. POPESCU, B. I 79. Și s-a dus... s-a tot dus pînă a ajuns la o cetate nemțească între două ape mari și frumoase, tocmai pe la soare-apune. CARAGIALE, S. 54; soare-sec = insolație; floarea-soarelui v. floare (I 3); sora-soarelui = floarea-soarelui. ♦ Lumina (și căldura) care vine de la soare. Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. Vîntu-i liniștit acum. COȘBUC, P. I 223. Mieii... zburdă-n soare. VLAHUȚĂ, P. 70. ◊ Loc. adv. Cu soare = cît mai e lumină; ziua. Toți gospodarii au venit cu soare, dar nu la miezul nopții. La TDRG. Foaie verde de sasău, Țu, țu, țu, murguțul meu! Să intrăm în sat cu soare, C-am o mîndră ca ș-o floare Ce ne-așteaptă cu mîncare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 24. 2. Nume dat tuturor aștrilor care au lumină proprie. Curgea o-ntreagă adîncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gînd cu tot... Cînd spre-o planetă, cînd spre alta, și dintr-un soare spre alt soare. MACEDONSKI, O. I 229. Din adîncimi fără de margini A răsărit pe cer o stea; Și triști, nemișcători de-a pururi, Aprinșii sori priveau la ea. COȘBUC, P. I 268. 3. Fig. Fericire, bucurie, bunăstare. Avem atîta soare ș-atîtea limpezimi și-atîta albăstrime de povestit pe strune. DEȘLIU, G. 22. Observi de-abia atuncea cît soare s-a adus De-o vreme în țara asta și pentru cei săraci Și plîngi de bucurie cînd vezi în munte sus Obraji de mineri cu flori în ei, de maci. VINTILĂ, O. 28.

LĂSAT n. 1) v. A LĂSA. 2): Lăsatul (sau lăsata) secului ultima zi înainte de începerea unui post. /v. a (se) lăsa

SEC seacă (seci) 1) Care este lipsit de apă sau de umezeală; uscat. Teren ~. ◊ Tuse seacă tuse fără expectorație. Ger ~ ger uscat, fără zăpadă. Vin ~ vin nealcoolizat. A mânca de ~ a posti. 2) și fig. Care nu are nimic în interior; gol; deșert. Nucă seacă. ◊ Cap ~ om prost. În ~ a) în gol; b) în zadar. A înghiți în ~ a) a înghiți fără a avea ce înghiți; b) a-și înfrâna o dorință. 3) (despre membre) Care nu funcționează; atrofiat. Mână seacă. 4) și adverbial (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește lipsă de căldură sufletească; rece. /<lat. siccus

SEC adj. (Mold., Trans. SV) Atrofiat, paralizat. A: Mîna lui cea direaptă era cu totul sacă. DOSOFTEI, VS. ◊ (Substantival) Dzăcea mulțime de bolnavi: orbi, șchiopi, seci. VARLAAM. C: Zise omului celuia ce avea mînă seacă. N. TEST. (1648). Etimologie: lat. siccus.

sec a. 1. lipsit de apă; 2. gol: nucă seacă; 3. fig. deșert: cap sec, vorbe seci; 4. neîncărcat: cu pușca seacă la vânătoare să nu pleci PANN; 5. fig. lipsit de: sec de minte, sec de noroc. [Lat. SICCUS]. ║ m. om sec de minte: secule! ║ n. 1. gol, vid: a da, a călca, a sări în sec; 2. post: lăsatul de sec; 3. doniță seacă: i-a ieșit cu sec.

soare-sec n. durere de cap provenită prin insolațiune: descântec de soare-sec.

lăsát, -ă adj. Scoborît, dat în jos: cu perdelele lăsate. Părăsit: femeĭe lăsată. Hotărît, decis: lucru lăsat de Dumnezeŭ. S. n., pl. urĭ. Lăsare, acțiunea de a lăsa. Lăsatu (în vest lăsata) seculuĭ, prînzu saŭ cina pin care-țĭ ĭeĭ adiĭo de la carne și intri în post.

1) sec, seácă adj., pl. m. și f. secĭ (lat. siccus, sec, uscat, it. pg. secco, pv. fr. cat. sec, sp. seco). Prea uscat, prea lipsit de apă, prea copt: brînză seacă, ridiche seacă, pepene sec. Gol, deșert, fără mez orĭ conținut: nucă seacă, pungă seacă. Tuse seacă, tuse fără flegmă. Fig. Prost: om sec, cap sec, vorbă seacă. A scoate banĭ din peatra seacă, a cîștiga banĭ din orĭ-ce acțiune. S. n. pl. A da (a lovi) în sec, a lovi acolo unde nu se simte din cauza goluluĭ. A cădea ĭn sec, a calcă în aer (închipuindu-țĭ că calcĭ pe solid) și a fi expus căderiĭ. A inghiți în sec, a înghiți (de poftă) fără sa aĭ ceva în gură. A ĭeșĭ cuĭva înainte ca sec, a-ĭ ĭeșĭ cu cofa goală (ceĭa ce în popor se consideră de răŭ auguriŭ). A lăsa sec, a începe postu. Lăsatu seculuĭ saŭ (în vest) lăsata seculuĭ (saŭ de sec), sărbătoarea după care începe postu; mîncare, zile de sec, zile de post (ca Mercurca și Vinerea). V. frupt, dulce.

!Lăsata-Secului (sărbătoare) s. propriu f. art., g.-d. art. Lăsatei-Secului

sec adj. m., f. seacă; pl. m. și f. seci

!Lăsatul-secului/Lăsata-secului (sărbătoare) s. propriu n. / f.

sec adj. m., f. seacă; pl. m. și f. seci

lăsata-secului s. f.

lăsatul-secului s. n.

sec adj. m., f. seacă; pl. m. și f. seci

sec, f. seacă

lăsatul-secului.

sec, seacă adj.

SECU s. v. securist, securitate.

SEC adj. 1. v. secat. 2. v. arid. 3. v. uscat. (Tuse seacă.) 4. găunos, gol. (Nuci ~.) 5. (Transilv.) secăreț, (Olt.) secățiu. (Boabe de cereale ~.) 6. (reg.) sterp. (Varză seacă.)

SEC adj. v. aspru, atrofiat, costeliv, degenerat, deșert, flămând, flămânzit, gol, înfometat, jigărit, nefertil, neîncărcat, nemâncat, neproductiv, neroditor, nesătul, paralizat, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, răstit, ridicat, sărac, secetos, sfrijit, simplu, slab, slăbănog, steril, sterp, uscat, uscățiv, vid.

SEC adj., s. v. bleg, incapabil, infirm, invalid, nătăfleț, nătărău, nătâng, necapabil, neghiob, neputincios, nerod, netot, prăpădit, prost, prostănac, schilod, slăbănog, stupid, tont, tontălău.

SEC s. v. post.

SOARE-SEC s. v. helioză, insolație.

sec s. v. POST.

sec adj., s. v. BLEG. INCAPABIL. INFIRM. INVALID. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NECAPABIL. NEGHIOB. NEPUTINCIOS. NEROD. NETOT. PRĂPĂDIT. PROST. PROSTĂNAC. SCHILOD. SLĂBĂNOG. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.

sec adj. v. ASPRU. ATROFIAT. COSTELIV. DEGENERAT. DEȘERT. FLĂMÎND. FLĂMÎNZIT. GOL. ÎNFOMETAT. JIGĂRIT. NEFERTIL. NEÎNCĂRCAT. NEMÎNCAT. NEPRODUCTIV. NERODITOR. NESĂTUL. PARALIZAT. PIPERNICIT. PIRPIRIU. PRĂPĂDIT. PRIZĂRIT. RĂPCIUGOS. RĂSTIT. RIDICAT. SĂRAC. SECETOS. SFRIJIT. SIMPLU. SLAB. SLĂBĂNOG. STERIL. STERP. USCAT. USCĂȚIV. VID.

SEC adj. 1. secat, uscat, (înv. și reg.) sterp. (Albia ~ a unui rîu.) 2. arid, uscat, (rar) secetos, (înv. și reg.) secățiu, (înv.) secățiv. (Un teren de piatră ~.) 3. uscat. (Tuse ~.) 4. găunos, gol. (Nuci ~.) 5. (Transilv.) secăreț, (Olt.) secățiu. (Boabe de cereale ~.) 6. (reg.) sterp. (Varză ~.)

soare-sec s. v. INSOLAȚIE.

Sec ≠ alcoolizat, umed

sec (-eacă), adj. – 1. Uscat, fără apă. – 2. Gol, deșert. – 3. Privat, lipsit de. – 4. Prost, obtuz, tont. – 5. (Trans.) Slab, descărnat. – Mr., istr. sec, megl. seac. Lat. sĭccus (Pușcariu 1569; REW 7897), cf. it. secco, prov., fr., cat. sec, sp., port. seco. Pentru ultimul sens, cf. ALR, I, 62. – Der. sec, s. n. (post, mîncare de post); seca, vb. (a usca, a deseca; a goli, a evacua; a se epuiza), mr. sec, sicare, istr. sec, din lat. sĭccāre (Pușcariu 1570; REW 7894); secăciu (var. secățiv), adj. (uscățiv), var. ca uscățiv; secăciune, s. f. (uscăciune, secetă), pe care Candrea îl derivă din lat. sĭccatiōnem; secătui, (a epuiza); secătură, s. f. (fleac, moft, plantă; tont; meseriaș, netrebnic); secetă, s. f. (uscăciune), probabil de la *secet < seca, ca tunet < tuna, urlet < urla etc. (der. din lat. sĭccĭtas, susținută de Cihac, I, 251; Candrea, Éléments, 27; Pușcariu 1576; REW 7896, este improbabilă deoarece ne-am fi așteptat la un *secetate); secetos, adj. (sec, arid). – Din rom. provin în mag. szék „vad” (Drăganu, Dacor., VII, 199), szécita „secetă” (Edelspacher 23).

Lăsatul secului – 1. (De Paști, în prima decadă a lui martie). Sărbătoare care marchează intrarea în postul Paștelui; se ține cu șapte săptămâni înainte de Paști și cu două zile înainte de începerea postului. Aveau loc petreceri cu joc, mâncare și băutură: „Era ultima duminică în care să făce verjel cu tinerii satului. Feciorii nămiau muzicanți și cu muzica străbăteau tot satu’ cântând și chiuind” (Bilțiu, 2009: 70-71; Bârsana). În fiecare gospodărie se prepara mâncare cu carne și se chefuia: „La lăsatu’ săcului oamenii mănâncă mâncăruri mai bune. Fiecare familie face o masă bogată” (idem; Vadu Izei); „Duminică sara, oamenii fac mâncăruri bune, mănâncă și petrec cu horincă” (idem; Poienile Izei). A doua zi, femeile curățau vesela cu cenușă, pentru a se pregăti de post: „Luni dimineață femeile leșiau toate vasele cu leșie de cenușă, ca să poți mânca de post din ele” (idem). 2. (De Crăciun, în 14 noiembrie). În sâmbăta și duminica dinaintea postului Crăciunului se organizează vergel (petrecere) – dans la șură – cu muzicanți, mâncare și băutură. Participă fetele și feciorii din sat. În gospodării, femeile își pregătesc vesela pentru zilele de post, fie spălând-o cu leșie, fie coborând din pod „vasele de post”. ♦ Potrivit tradiției, în această zi „pun în vasă crengi de măr, de păr, de piersic, pentru ca la Anu’ Nou să aibă boboci și să-nflorească” (Bilțiu, 2010: 47; Borșa).

Secu, m-re în com. Vânători-Neamț, jud. Neamț, ctitorită în 1602 de Nestor Ureche pe locul unei așezări monastice din sec. 16. Către 1850 bis. a fost simplificată, vechiul pridvor fiind închis și supraînălțat cu o turlă, iar spre vest adăugându-se un alt pridvor. La turnul de sud-est este încastrată pisania pusă de Vasile Lupu inițial la Cetatea Neamțului, remarcabilă pentru decorația sculptată, în care este înscrisă stema Moldovei.

SECU 1. Lac antropic, realizat în 1963 pe râul Bârzava, la 10 km E de municipiul Reșița, pentru alimentarea cu apă a acestuia. Supr.; 105 ha; vol.: 15,13 mil. m³. 2. Stațiune climaterică și de odihnă, de interes local (de fapt, un complex turistic), situată într-o zonă împădurită de la poalele NV ale m-ților Semenic, pe valea râului Bârzava, la 280 m alt., în extremitatea estică a lacului Secu (jud. Caraș-Severin). 3. Com. în jud. Dolj, situată în zona piem. Bălăciței, pe cursul superior al râului Mascot; 1.311 loc. (2005). În satul Comănicea se află biserica Sf. Nicolae (1868), iar în satul S., două biserici de lemn, cu același hram – Sf. Nicolae, una construită în anii 1716-1718 de Lațcu Glogoveanu (refăcută în 1864 și reparată în anii 1905 și 1927), iar alta ridicată în 1831 (reparată în 1864 și 1936). 4. Mănăstirea ~ v. Vânători-Neamț.

SEACA 1. Com. în jud. Olt, situată în V. C. Boian; 2.196 loc. (2005). Biserica Sf. Troiță (1856), în satul S. 2. Com. în jud. Teleorman, situată în S. C. Boian, în lunca și pe terasele de pe stg. Dunării; 2.780 loc. (2005). Biserica Sf. Ioan Botezătorul (1821), în satul S.

SEACA DE CÂMP, com. în jud. Dolj, situată în C. Desnățuiului; 2.144 loc. (2005). Biserica Sf. Nicolae (1856), în satul S. de C.

SEACA DE PĂDURE, com. îm jud. Dolj, situată în SE piem. Bălăciței, pe râul Brabova; 1.323 loc. (2005). În satul S. de P., atestat documentar în 1535 cu numele de Siliștea Seacă, se află biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (1889-1891) și biserica de lemn Sf. Ioan Botezătorul (1854, reparată în 1890).

SEACA OPTĂȘANI v. Poboru.

SILIȘTEA SEACĂ v. Seaca de Pădure.

a avea creanga seacă expr. (pop.) a fi impotent

a intra în vinerea seacă expr. (intl.) a fi arestat, a fi închis.

a înghiți în sec expr. a dori / a pofti ceva ce are altcineva sau ce nu poate fi obținut ușor.

a stoarce apă din piatră seacă expr. a realiza un lucru imposibil.

cap sec expr. om prostănac / nătărău.

secu’ s. m. invar. securist, lucrător al Securității.

Secu’ s. invar. Securitatea (ca instituție).

Unchiu’ Secu expr. Securitatea (în timpul regimului comunist).