Definiția cu ID-ul 507834:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
seci (-iuri), s. n. – Teren despădurit. Sl. sĕčĭ (Cihac, II, 336; Conev 41), de la sĕšti, sĕką „a tăia”, cf. sb. seč(a). Der. seciui, vb. (a defrișa); sișcă (var. secică), s. f. (păiș, paie mărunte; satîr de mărunțit paie); în Mold., din sl. sĕčka.