secară sf [At: PO 208/18 / V: (îvp) săc~, (înv) ~căre, sacar s, (reg) ~re / Pl: (reg) ~cări / E: ml secale] 1 Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina înaltă, cu frunze liniare, aspre, cu flori verzui și cu inflorescența în spic, cultivată ca plantă alimentară Si: (reg) hărană, salbă¹, secărea (Secale cereale). 2 (Bot; îc) ~-cornută (sau, înv, pintenată, măluroasă) Sclerotul ciupercii (Claviceps purpurea) care trăiește ca parazit în ovarul unor graminee, în special în ovarul florilor de secară (1) și le atacă spicul Si: (rar) clonții-babei. 3 (Bot; reg; îc) ~-albă Alac (Triticum spelta). 4 (Bot; reg; îc) ~-dulce Molură (Foeniculum vulgare). 5 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică Secărea (Bromus secalinus). 6 (Bot; înv; îf secăre) Anason (Pimpinella anisum). 7 (Bot; reg) Chimen (Carum carvi). 8 (Reg; mpl) Lan de secară (1). 9 (Prc; de obicei lsg; csc) Semințe de secară (1). 10 Făină de secară (1).

SECARĂ s. f. Cereală asemănătoare cu grîul, dar cu paiul mai înalt și cu spicul mai subțire și mai aspru, cultivată în regiuni mai reci și în soluri mai puțin fertile (Secale cereale). Asta-i pîne de secară, făcută de nevastă-mea. SADOVEANU, O. VIII 207. Am sămănat grîu de vară Ș-o ieșit numai secară; Ș-am sămănat busuioc Ș-o ieșit pară de foc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. ◊ Secară-cornută (sau cornul-secarei, corn-de-secară) = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor graminee, în special în ovarul florilor de secară (Sclerotium).

SECARĂ f. 1) Plantă erbacee cerealieră cu paiul mai lung și cu spicul mai subțire și mai aspru decât la grâu. 2) Boabele acestei plante. [G.-D. secarei] /<lat. secale

secară f. plantă ce crește printre grâu, se întrebuințează la fabricarea rachiului și la facerea unei pâini foarte nutritivă dar mai neagră ca cea de grâu (Secale cereale). [Lat. SECALE].

secáră f. fără pl. saŭ pl. ărĭ (lat sêcále, it. [Veneția, Triest] segála. Din sécăle vine it. ségale, pv. sequel, vfr. soigle și soile, nfr. seigle, cat. segol). O plantă graminee (secále cereále) cultivată încă din epoca de bronz și întrebuințată l-a făcut rachiŭ și pîne neagră. Secară cornută, grăunte de secară atacat de un burete (cláviceps purpúrea) care-l face să ĭasă din spic ca un corn. Ĭa conține un alcaloid veninos numit ergotină. Se Întrebuințează în med. p. avorturĭ, oprirea sîngeluĭ și combaterea călduriĭ. – În Trans. săcară, în Mold. sacáră.

CORN¹, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s. n., (I 3, III) corni, s. m. I. I. Formațiune dură, pereche sau nepereche, de pe craniul multor copitate. ◊ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ◊ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele; fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv; a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta (cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva; a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală; a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele¹ (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, confecționat uneori din corn¹, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat, format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ◊ Corn englez = instrument de suflat din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Recipient format dintr-un corn¹ (I 1) sau de forma acestuia, în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui recipient. ◊ Expr. Cornul abundenței = (în mitologia greacă) simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn¹ (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. Parte a unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn¹ (I 1). ♦ Recipient din corn¹ (I 1) sau de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosit în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unor formații anatomice cu aspect de corn¹ (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul Lunii = Luna în primul și în ultimul pătrar, când are formă de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul-secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu.

cornut, ~ă [At: LEX. MARS. 197 / V: cur~ / Pl: ~uți, ~e / E: ml cornutus] 1-2 smf, a (Specie de animal) care are coarne. 3 smf Animal din cornute (1). 4-5 smf, a (Animal) cu coarne mari, bine dezvoltate. 6 a (Îs) Vite ~ Boul și vaca. 7 sf Vacă cu coarnele crescute lateral, care împunge. 8 a (Îc) Secară-~ă Corn-de-secară cf corn¹ (29). 9 sm (Euf) Drac. 10 sf (Bot; reg) Ciumăfaie (Datura stramonium). 11 sm (Bot; reg) Turiță (Agrimouia eupatoria). 12 sm (Bot; reg; îf cur~) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 13 smp (Bot; reg) Holeră (Xanthium spinosum). 14 smp (Bot; reg) Scaietele-popii (Xanthium strumarium). 15 smp (Bot; reg) Căldărușă (Aquilegia vulgaris).

sacar s vz secară

săcară sf vz secară

seca² [At: PSALT. 148 / V: (îrg) săca / Pzi: sec / E: ml siccare, ml seccare] 1 vtf (C. i. râuri, izvoare etc. sau cursurile, albiile lor, bălți, lacuri, fântâni etc.) A goli de apă Si: usca, (rar) a secătui (1). 2 vtf (Rar; spc; c. i. iazuri, bălți sau terenuri acoperite cu apă în exces) A deseca (1). 3 vi (Reg; spc) A micșora (mult) nivelul unei ape, bălți etc. pentru a se prinde mai ușor pește. 4 vt (Fam; fig; c. i. băuturi alcoolice) A bea mult. 5 vt (Rar; pgn; c. i. recipiente sau echivalente ale acestora) A goli (6). 6 vt (Fig; c. i. posibilități, capacități, disponibilități etc. fizice, intelectuale, afective etc. ale oamenilor) A face să ajungă la limită Si: a secătui (5). 7 vt (Pex; c. i. oameni) A obosi peste măsură (din cauza eforturilor fizice, a consumului nervos) Si: a secătui (6), a epuiza, a extenua, a istovi, a slei, a stoarce, a suge, a vlăgui, a zdrobi, a sfărâma, (înv) a zămorî. 8 vt (Rar; fig; c. i. oameni sau mijloacele materiale ale acestora) A secătui (11). 9 vt (Fig) A face să dispară Si: (îvr) a secătui, a stârpi. 10 vt (Îvr; fig) A distruge (6). 11 vi (Îvr; fig) A izvorî. 12 vi (D. râuri, izvoare etc. sau d. cursurile, albiile lor, d. bălți, lacuri, fântâni etc.) A-și pierde (total sau parțial, definitiv sau temporar) apele Si: a secătui (9). 13 vi (D. apele râurilor, izvoarelor, bălților, lacurilor, fântânilor etc.) A dispărea (1) (total sau parțial, definitiv sau temporar) Si: (rar) a secătui, a se scurge. 14 vi (Pan; d. lapte, lacrimi etc.) A înceta să mai curgă. 15 vi (Pan; d. sâni, glande etc.) A înceta să mai secreteze. 16 vi (Rar; fig; d. voce, sunete, zgomote etc.) A se pierde. 17 vi (D. plante, vegetație etc.) A-și pierde, din cauza lipsei de umiditate, seva, germenele de viață Si: a secătui (7), a se veșteji, a se usca. 18 vi (D. fructe sau d. semințe) A deveni sec (piezându-și puterea germinativă) Si: a secătui (8). 19 vi (Îvp; d. corpul omului sau d. părți ale lui) A se atrofia Si: a paraliza. 20 vt (Rar; c. i. animale, oameni sau părți ale corpului lor) A ologi. 21 vt (Reg; d. boli, bube) A dispărea (1). 22 vt (Înv) A omorî (1). 23 vt (Îvr; c. i. plante) A distruge prin tăiere. 24 vt (Fig; c. i. oameni; adesea urmat de determinări ca „la inimă”, „la ficați”) A chinui (producând o durere, o emoție etc. puternică). 25 vt (Fig; c. i. oameni) A cauza o durere (fizică) puternică. 26 vt (Fig; c. i. oameni) A pricinui o stare neplăcută. 27 vt (Fig; pex; c. i. oameni) A epuiza (sufletește). 28-29 vti (Îe) A-l ~ (pe cineva) la inimă (sau a-i ~ cuiva) inima A regreta (ceva sau pe cineva).

secare² sf vz secară

secăre sf vz secară

șăcare sf vz secară

CORNUT, -Ă, cornuți, -te, adj. (Despre unele animale sau despre capul lor) 1. Care are coarne. Că e laie, Că-i bălaie; Că e ciută Că-i cornută. CREANGĂ, P. 247. [Brațul Diariei] se reazimă pe creștetul cornut al ciutei. ODOBESCU, S. III 55. (Substantivat) Cere-i mii de ntiorele Ș-alte sute De cornute. TEODORESCU, P. P. 87. ♦ (În credințele mistice, despre diavol) Cu coarne. Scărpinîndu-se în capul lățos cornut, [satana] începu a rîde. EMINESCU, N. 56. 2. Cu coarne mari, bine dezvoltate. Săracii boii cornuți, Cum însoară niște muți! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 454. Iar cel ungurean Și cu cel vrîncean, Mări, se vorbiră... Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman Ș-are oi mai multe, Mîndre și cornute. ALECSANDRI, P. P. 1. 3. (În expr.) Secară cornută = cornul-secarei, v. corn² (I 8).

SECA², sec, vb. I. I. 1. Tranz. A face să dispară apa dintr-un rîu, dintr-un lac etc.; a face ca albia să devină uscată; a usca. Și din cînd în cînd vărsate, mîndru lacrimile-ți șed: Dar de seci întreg izvorul, atunci cum o să te văd? EMINESCU, O. I 83. Vin la Milcov cu grăbire, Să-l secăm dintr-o sorbire, Ca să treacă drumul mare Peste-a noastre vechi hotare. ALECSANDRI, O. 143. ♦ Intranz. (Despre fîntîni, izvoare, cursuri de apă) A-și pierde apa, a deveni uscat. Secase-orice izvor și orice talaz, Afar’ de-acel ce ochii-i scurg pe-obraz. COȘBUC, P. II 281. Tot ce-i verde s-a usca, Rîurile vor seca, Și pustiul tot mereu S-a lăți-mpregiurul meu. ALECSANDRI, P. II 13. Oltule, Oltețule, Seca-ți-ar izvoarele Și toate pîraiele, Să-ți rămîie pietrele, Să trec cu picioarele. BIBICESCU, P. P. 164. (În personificări) Și apele cu spaimă fug în pămînt și seacă. EMINESCU, O. I 95. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a dispărea, a pieri. Despre mine poate să sece rachiul. REBREANU, I. 19. Sîngele părinților, în vinele strîmte ale strănepoților, a secat... Deșteaptă-te, pămînt romîn! RUSSO, O. 147. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a istovi, a epuiza (puterile, vlaga). O mare nefericire... turburînd toate puterile sufletești, le seacă. GHEREA, ST. CR. I 356. Acuma pîrdalnicele de bătrînețe mi-au secat toată virtutea. ISPIRESCU, L. 12. Păsul avea să-l ajungă pe voinicelul nostru și cu gingașe amăgiri avea să-i sece puterile. ODOBESCU, S. III 198. ◊ Intranz. La blînda ta mustrare simt glasul cum îmi seacă. EMINESCU, O. I 91. ◊ Refl. Ca să se sece influința boierilor și să stîrpească cuiburile feudalității, îi despoiă de averi sub feluri de pretexte. NEGRUZZI, S. I 143. 3. Intranz. (Despre plante, semințe) A-și pierde seva sau germenul de viață; a se veșteji, a se usca. Creșteți flori cît gardurile, Să vă bată vînturile, Ca pe mine gîndurile; Și secați din rădăcină, Cum plîng eu de la inimă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 209. ♦ (Despre trupul omului, mai ales despre mîini) A se atrofia, a paraliza. O, nănașă, draga mea, De ți-ar fi secat mîna, Cînd mi-ai pus tu cununa Și mi-ai ținut lumina! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. II. Tranz. 1. A chinui, producînd o durere puternică. Eu zic cucului să tacă, El se suie p-altă cracă, Cîntă, inima de-mi seacă. TEODORESCU, P. P. 345. Eu zic cucului să tacă, El se suie sus pe cracă, Și tot cîntă de mă seacă. ALECSANDRI, P. P. 274. 2. (Învechit) A ucide. Tu l-ai secat în codrii de la Călugăreni. ALECSANDRI, P. III 253.

A SECA sec 1. tranz. 1) (râuri, mlaștini, terenuri etc.) A face să devină sec; a asana; a usca. ◊ ~ de puteri (sau de vlagă) a face să-și epuizeze toată forța fizică; a istovi; a vlăgui; a epuiza; a extenua. 2) fig. A supune unor chinuri morale. 2. intranz. 1) (despre râuri, lacuri etc.) A deveni sec; a rămâne fără apă; a se usca. 2) fam. (despre părți ale corpului) A degrada fizic; a se usca; a se atrofia. 3) (despre rezerve) A dispărea complet; a secătui; a se epuiza. /<lat. siccare

secà v. 1. a scoate apa, umezeala: a seca un lac; 2. fig. a consuma, a slăbi: pierderea fiului i-a secat inima; 3. a pierde umezeala: apele au secat. [Lat. SICCARE].

săcáră V. secară.

2) sec, a-á v. tr. (lat. sĭccare, it. seccar, pv. sp. secar, fr. secher, pg. seccar. – Seacă, să sece. V. usuc 1, sicativ). Usuc, fac să nu maĭ fie apă (umezeală orĭ băutură): a seca o baltă, un izvor. A seca un butoĭ (Iron.), a-l bea pînă la ultima picătură. Pin ext. Zvîntez, sleĭesc, potopesc, mănînc de tot: aceștia au secat bugetu țăriĭ. Fig. Ating sufletu: eŭ zic cuculuĭ să tacă: el se suĭe pe altă cracă și tot cîntă de mă seacă (P.P.). A-țĭ seca inima (un lucru, o veste), a te mîhni adînc. V. intr. Perd apa, mă usuc: izvoarele aŭ secat.

secară s. f., g.-d. art. secarei

secară s. f., g.-d. art. secarei

secară s. f., g.-d. art. secarei

secară, gen. secarei

secară.

corn-de-secară (ciupercă) s. m.

cornul-secarei (ciupercă) s. m. art.

pintenul-secarei (plantă) (înv., reg.) s. m. art.

seca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. sec, 2 sg. seci, 3 seacă; conj. prez. 1 sg. să sec, 3 să sece; imper. 2 sg. afirm. seacă

secară-cornută (ciupercă) s. f., g.-d. art. secarei-cornute

corn-de-secară / cornul-secarei (ciupercă) s. m.

cornul-secarei v. corn-de-secară

!pintenul-secarei (plantă) (înv., reg.) s. m. art.

seca (a ~) vb., ind. prez. 3 seacă

secară-cornută (ciupercă) s. f., g.-d. art. secarei-cornute

corn-de-secară v. cornul-secarei

cornul-secarei/corn-de-secară (bot.) s. n.

pintenul-secarei s. m.

seca vb., ind. prez. 1 sg. sec, 3 sg. și pl. seacă; conj. prez. 3 sg. și pl. sece

secară-cornută s. f., art. secara-cornută

seca (ind. prez. 3 sg. și pl. seacă)

sec, seacă 3, sece 3 conj.

secară s. f. – Plantă graminee (Secale cereale). – Var. săcară. Mr., megl. sicară, istr. secǫrę. Lat. sēcāle (Diez, I, 373; Pușcariu 1493; REW 7763; Aebischer, ZRPh., LVI, 392-402), cf. ven. segăla și lat. sēcāle › alb. thëkëre, it. segale, prov. seguel, fr. seigle, cat. segle. – Der. secărea, s. f. (plantă furajeră, Bromus secalinus; chimen, Carum Carri); secărică, s. f. (chimen; rachiu de secară); secăriță, s. f. (chimen; plantă, Ramischia secunda); secăros, adj. (se zice despre grîul amestecat cu secară).

seca (-c, at), vb. – A secera, a tăia. Lat. sĕcāre (Candrea, GS, VI, 325; cf. REW 7764). S-a confundat aproape total cu seca „a usca”, atît datorită omonimiei cît și sensului destul de asemănător; este posibil să-l mai găsim în expresii ca „mă seacă la ficat, la stomac”. – Der. secătui, vb. (a defrișa, a despăduri), contaminare a lui secătui „a epuiza” cu a seca „a tăia”; secătură, s. f. (runc, teren defrișat), utilizat mai ales ca toponim (Buescu, Un nouveau toponyme latin du défrichement en Roumanie, în Actes IV Congrès Sc. onomast., Upsala 1952, p. 203-4); secator, s. n., din fr. sécateur; secantă, s. f., din fr. sécante; sector, s. n., din fr. secteur; secți(un)e, s. f., din fr. section; secționa, vb., din fr. sectionner.

seca În expresii ca mă seacă la inimă, Candrea, GS, VI, p. 325, a văzut verbul latin seco, „a tăia”, socotind că paralela a tăia la inimă constituie un puternic argument în favoarea ideii sale. A fosă urmat de acad. Iorgu Iordan, LR, XXI, p. 183, și de Ciorănescu și aprobat de Florica Dimitrescu, în volumul I.-A. Gandrea, lingvist și filolog, București, 1974, p. 44. Din punctul de vedere semantic, nu există nici o obiecție. Dar lat. seco are e scurt, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să se diftongheze, rezultatul în românește neputînd fi decît *șec-. Deoarece nu putem explica păstrarea lui s-, vom rămîne la vechea explicație: avem de-a face cu verbul a seca, paralel cu sec (lat. siccus, siccare).

SECÁRĂ (lat. secale) s. f. Cereală cu tulpini înalte, păioase, frunze liniare, inflorescența un spic, iar fructul o cariopsă (Secale cereale). Este cunoscută din Antic.; originară din Asia Mică. Se cultivă ca plantă furajeră și alimentară în zone cu climat umed și rece, pe soluri nisipoase. Semințele de s. conțin 5,67-12,66% substanțe proteice și 69% hidrați de carbon. Făina este folosită la prepararea pâinii; boabele servesc ca materie primă în industria amidonului, a glucozei și alcoolului. Paiele sunt folosite în industria celulozei. Există două forme: de toamnă și de primăvară. Se cunosc și câteva specii sălbatice, printre care Secale montanum întâlnită sporadic în Carpați.

SECARĂ subst. 1. – (C Ștef). 2. Săcară (Dm); Sacară (Arh). 3 – 5. Săcăr/ea (Petr 15); -ici mold.; -oiul (Șchei I).

a-i seca creanga / sămânța expr. (er.) a fi impotent; a fi vlăguit / epuizat.

a-l seca (pe cineva) la ficați expr. 1. a simți o durere fizică puternică. 2. (d. griji, necazuri) a necăji (pe cineva), a frământa (pe cineva), a chinui (pe cineva).

SECARĂ s. v. chimen, chimion.

SECARĂ s. (BOT.; Secale cereale) (reg.) hărană, salbă, secărea.

secară s. v. CHIMEN. CHIMION.

SECARĂ s. (BOT.; Secale cereale) (reg.) hărană, salbă, secărea.

PINTENUL SECAREI s. v. cornul-secarei.

SECA vb. 1. (pop.) a se stârpi, (prin vestul Munt.) a sicni. (Izvoarele au ~.) 2. (rar) a (se) slei, (pop.) a (se) usca. (Seceta a ~ balta.) 3. v. asana. 4. a goli, a secătui, (astăzi rar) a slei. (A ~ vistieria.) 5. v. extenua.

SECA vb. v. asasina, atrofia, degenera, îngălbeni, ofili, omorî, paraliza, păli, suprima, trece, ucide, usca, veșteji.

SECARĂ-ALBĂ s. v. alac.

pintenul-secarei s. v. CORNUL-SECAREI.

seca vb. v. ASASINA. ATROFIA. DEGENERA. ÎNGĂLBENI. OFILI. OMORÎ. PARALIZA. PĂLI. SUPRIMA. TRECE. UCIDE. USCA. VEȘTEJI.

SECA vb. 1. (pop.) a se stîrpi, (prin vestul Munt.) a sicni. (Izvoarele au ~.) 2. (rar) a (se) slei, (pop.) a (se) usca. (Seceta a ~ balta.) 3. a asana, a deseca, (rar) a aseca, a scurge. (Au fost ~ toate bălțile din zonă.) 4. a goli, a secătui, (astăzi rar) a slei. (A ~ vistieria.) 5. a epuiza, a extenua, a frînge, a istovi, a secătui, a sfîrși, a slei, a stoarce, a vlăgui, a zdrobi, (reg.) a stoci, (prin Olt. și Munt.) a dehobi, (înv.) a zămorî, (fig.) a suge. (Munca brută l-a ~.)

secară-albă s. v. ALAC.

SECA vb. (Mold.) A tăia. Să răpedziră cu obrăznicie asupră-i și le săcară mînule. DVS, 8^v. ♦ A omorî. Odinăoară au săcat pre un balaur numai cu somnul svi[n]tei cruci. DOSOFTEI, VS. Etimologie: lat. seccare.