scăpăra, scapăr, vb. intranz. – 1. A produce scântei lovind cremenea cu amnarul. 2. A sclipi. 3. A fulgera. – Et. nec. (Șăineanu, DER, DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. shkrep „scapăr”, din i.-e. *k(e)re-p-, cu metateza lui -r-; eventual rad. *(s)kep-, *skap- „a tăia, a lovi, a răzui” (Russu, 1970: 193). Cuv. rom. > magh. szkeperál.