SCĂLÎMB, -Ă, scălîmbi, -e, adj. (Despre ființe, adesea substantivat) Cu membrele corpului strîmbe, sucite, schimonosite. S-a uitat lung la el: «Ascultă, măi scălîmbule!». POPA, V. 269. ♦ (Despre încălțăminte) Scîlciat, deformat. Zîmbi... punîndu-și mîna pe umărul lui Dadaci Nicolaie, care șchiopăta în niște bocanci scălîmbi. CAMILAR, N. I 155. Opincile, din piele de porc, păroase, se tot ascundeau una după alta, ca rușinate că-s așa de mari și de scălîmbe. id. ib. II 367.