SCÎNTEIERE, scînteieri, s. f. Acțiunea de a scînteia și rezultatul ei; lumină vie, intermitentă (iradiată sau reflectată). Pe undele negre tremurau uneori scînteieri de lumină. DUNĂREANU, CH. 233. Subt mîngîierile acelorași adieri, fînațul adînc se mlădia în valuri molatice, scînteieri de rouă, aprinsă în lumină de soare. HOGAȘ, M. N. 151. ◊ Fig. Catrina închise pe jumătate ochii, lunecînd spre Ruset scînteierea lor de smoală topită. SADOVEANU, Z. C. 153. – Variantă: schinteiere^[1] (MACEDONSKI, O. I 29) s. f. corectat(ă)