SCUTELNIC, scutelnici, s. m. (Învechit) 1. Om scutit de biruri (pentru că se afla în serviciul domnului sau al unui boier). [Orășelul] abia atunci începuse, numai pe malul stîng al gîrlei, a se împlini ici cu gardul unei colibe de vecin, mai colo cu ulucele unei căscioare de brăslaș ori de scutelnic. ODOBESCU, S. A. 117. 2. Ostaș care slujea fără salariu, fiind în schimb scutit de biruri. În soldații bătînd talpa în asfalt, recunoști... strănepoții catanelor spătărești cu mintene... ai scutelnicilor și ai seimenilor. C. PETRESCU, C. V. 80. Vornicul n-are-alinare. Scutelnici chemînd: «Să-ncalece zece-n curînd!». COȘBUC, P. I 290. Veneau lefegii cu haine galbene, simenii și scutelnicii pedeștri. ODOBESCU, S. I 73.