scutélnic m. (d. scutesc). Vechĭ. Om scutit de bir către stat în schimbu unor zile de muncă p. domn, boĭerĭ saŭ mînăstirĭ. Pl. Un corp de 500 de călăreți care, împreună cu sărăceiĭ, formaŭ câlârimea Bucureștilor și eraŭ comandațĭ de căpitanu spătăriiĭ. – Și scútnic (1814). V. iscusat.