SCRUTA, scrutez, vb. I. Tranz. A privi cercetător pentru a pătrunde cu privirea; a cerceta, a examina, a sonda. Pe cînd cei doi scrutau tufișurile de răsură și micile lanuri de pelin alburiu, Ladima cerceta numai orizontul. CAMIL PETRESCU, N. 89. Femeia asta tînără... mă scrutează necontenit. IBRĂILEANU, A. 42. Bănuitor scrutează al șirurilor număr. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 96. ◊ (Întărit prin «din ochi», «cu ochii») Vorbea rar și scruta în același timp din ochi pe cei din jurul lui. PAS, Z. I 318. Petre scrută cu ochii lui aprinși mulțimea care-l înconjura. Pe fața-i osoasă mușchii jucau subt pielea oacheșă, întinsă și lucitoare. REBREANU, R. II 232. ♦ Fig. A cerceta cu de-amănuntul, a examina, a analiza pentru a descoperi sensul ascuns al lucrurilor. Poți face un lucru foarte precis. (Se apropie de el și îl privește drept în ochi, scrutînd efectul): Să nu-l strici. SEBASTIAN, T. 73. Puțini sînt aceia dintre noi cari cutează a lua facla în mînă, spre a scruta la lumină ceea ce conține acea neagră fantasmă. ODOBESCU, S. III 479.