SCORȚOS, -OASĂ, scorțoși, -oase, adj. 1. Tare, aspru la suprafață; ca scoarța. Îmbrăcămintea le e scorțoasă. BOGZA, A. Î. 165. Dulama de pe el era scorțoasă și pătrunsă de umezeală. SADOVEANU, F. J. 432. [Volumele] s-au udat și s-au mucezit, astfel încît cele de hîrtie sînt mai mult putrede și lipite foi de foi, iar cele de pergament, șterse și scorțoase. ODOBESCU, S. I 339. ♦ Fig. Lipsit de maleabilitate; rigid, țeapăn. Cînd au să te dezgroape, rămășag pun că au să te găsească tot dichisit, tot scorțos, tot fercheș, fără un fir de păr alb. M. I. CARAGIALE, C. 10. 2. Cu crustă groasă și aspră, cu scoarță. Calul rîios găsește copacul scorțos, se spune despre cei care, asemănîndu-se, se adună. ◊ Pepene scorțos = pepene galben cu miezul tare. Mere scorțoase = soi de mere mari, cu coaja groasă, de culoare galbenă-ruginie. ♦ Fig. Cu pielea îngroșată, bătătorită, crăpată. Birjarul învîrti un leu alb în mîna lui udă și scorțoasă. DELAVRANCEA, S. 118.