SCOARȚĂ subst. 1. (Dm; Ștef); – zis și Scorțea (16 B V 109; AO XVIII 135). 2. Scorțeș comis (Sd IV), zis și Scoarțeș (Vr; Sd XI 86) etc., și Coarteș, socrul lui Costin postelnic (HI XI 45). 3. Scorțul, olt. (16 B VI 338). 4. Scorț/ăscu (Tec II; Ur XXII 218); -escu (Arh); -ești s. (C Ștef); -ăuți, s., mold. 1407 (Glos) -eni ss.; -eanu fam. (< Scorțeni s.). 5. Scorțarul s. 6. Toader Scorțești (sic), comis, mold. 1663 (RI XII 237). 7. + -un: Scorțun moșn. (AO X 129). Scorți, D. (Cat Br).