scatoalcă sf [At: DDRF / V: ~tol~, ~tul~ (Pl: scatulci), (reg) ~lfă, ~oflă, scafo~, scaltoafă, scârtoafă^[1], scofo~ / Pl: ~lce, (rar) ~olci / E: rs скатулка] 1 (Pfm; mpl; de obicei construit cu verbele „a trage”, „a da”, „a arde”) Lovitură dată cuiva cu palma, cu pumnul, prin înghiontire etc. 2 (Pgn) Bătaie dată cuiva. 3 (Reg) Retevei. 4 (Reg) Bâtă. 5 (Reg; îf scafoalcă) Epitet injurios dat unei femei ușuratice, flecare sau intrigante. 6 (Reg; îf scatolcă și scatolci) Baborniță (1). corectat(ă)

SCATOALCĂ¹ s. f. v. scatulcă.

SCATOALCĂ², scatoalce, s. f. (Familiar) Lovitură dată cuiva cu palma. Judecata e începută numai pe bănuieli... Numai scatoalce de la Mielușel, la cercetări. STANCU, D. 258. Trebuia să-i tragi măcar vreo două scatoalce, să te pomenească. REBREANU, I. 29. Acum e timpul să-i dau mulțumita boierului pentru scatoalca ce-mi dădură. I. CR. II 221.

SCATOALCĂ ~ce f. fam. Lovitură dată cuiva cu palma sau cu dosul mâinii. /Orig. nec.

cârtoafă² sf vz scatoalcă

scafoalcă sf vz scatoalcă

scaltoafă sf vz scatoalcă

scatoalfă sf vz scatoalcă

scatoflă sf vz scatoalcă

scatolcă sf vz scatoalcă

scatulcă¹ sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 93/8 / V: (înv) ~urcă, ~tol~, scăt~, șc~, ~lșcă / Pl: ~lce, ~lci / E: rs шкатулка] (Îrg) Lădiță (compartimentată) în care se pun sticle, mâncare, diverse obiecte mărunte, mai ales pentru călătorie, sau în care se păstrează lucruri de preț.

scatulcă² sf vz scatoalcă

scatulșcă sf vz scatulcă¹

scaturcă sf vz scatulcă¹

scătulcă sf vz scatulcă¹

scârtoafă sf vz scatoalcă

scofoalcă sf vz scatoalcă

șatulcă sf vz scatulcă

șcatulcă sf vz scatulcă

șcătulcă sf vz scatulcă

șetulcă sf vz scatulcă

SCATULCĂ, scatulce, s. f. (Învechit) Cutie, cufăraș în care se păstrează lucruri de preț; lădiță în care se pun merinde pentru drum. (Atestat în forma scatoalcă) Umplu și cîteva clondire cu vin și rachiu și le puse la scatoalcă... iar după aceea se sui în caretă și plecă. FILIMON, C. 224. – Variantă: scatoalcă s. f.

SCATULCĂ, scatulce, s. f. (Înv.) Cutie în care se păstrează lucruri de preț; lădiță în care se pun merinde pentru drum. [Var.: scatoalcă s. f.] – Rus škatulka.

SCATULCĂ s. f. (Mold.) Lădiță, cutie, cufăraș. O scatulcă ce avea cu odoarele sale. N. COSTIN. Mitropolitul acela, luînd acea scatidcă cu odoarele lui lordachi vornicul, o duse la Nicolai-Vodă. N. COSTIN. apud CADE: cf. NCCD (gl.). Variante: șcatulcă (NCCD, gl.). Etimologie: rus., ucr. škatulka. Cf. c h i a b u t, s a n d u c.

ȘCATULCĂ s.f. v. scatulcă.

scatolcă f. 1. lădiță de pus clondire: umplu câteva clondire cu vin și rachiu și le puse la scatolcă FIL.; 2. fam. băborniță; 3. fam. calcavură: i-a tras câteva scatoalce. [Rus. ȘKATULKA (din nemț. Schatulle)].

scatúlcă și -ólcă (vechĭ) f., pl. ĭ și -oálcă pl. olcĭ și oalce (rus. škatulka, d. škatulĭ, pol. szkatula, sîrb. škatula, ung. iskatula, katulya, it. scatola, mlat. scatula, de unde și germ. schachtel). Raclă, lădiță saŭ cutie de ținut proviziunĭ saŭ documente. Fig. Iron. A mînca o scatoalcă, a mînca o trînteală, o calvatură, o bătaĭe. – Forma -ulcă la N. Cost. Let. 2, 83, Iorga Negoț. 146 și rTP 2, 29.

scatoalcă (fam.) s. f., g.-d. art. scatoalcei; pl. scatoalce

scatoalcă (fam.) s. f., g.-d. art. scatoalcei; pl. scatoalce

scatoalcă s. f., g.-d. art. scatoalcei; pl. scatoalce

SCATOALCĂ s. v. bătaie, palmă, pumn, retevei, scurtătură.

scatoalcă s. v. BĂTAIE. PALMĂ. PUMN. RETEVEI. SCURTĂTURĂ.

scatolcă (-ci), s. f. – 1. Ladă, cufăraș. – 2. Palmă puternică. – Var. scatoalcă, Mold. scatulcă. It. scatola, prin rus. skatulka (Cihac, II, 330; Sanzewitsch 209). Semantismul celui de al doilea sens nu este clar. Este dubletul lui șcatulă, s. f. (Trans., ladă), rar, din mag. skatulya (Gáldi, Dict., 157).

scatoalcă, scatoalce, s.f. – (reg.) Lovitură dată cu pumnul sau palma (Bilțiu, 2007). – Din rus. șkatulka (Scriban, DEX, MDA).

scatulcă, scatulce și scatulci, s.f. (înv. și reg.) lădiță, cutie, cufăraș în care se pun sticle, mâncare, obiecte mărunte etc. pentru călătorie.

a încasa o scatoalcă expr. a fi lovit cu palma / cu pumnul