samár n., pl. e (vsl. samarŭ, bg. sîrb. samar, samar, rut. somar, măgar, ung. szamar, măgar; turc. semer, alb. samar, somar, samar, it. somaro, somiere, măgar, d. lat. sagmarium, samar, care vine d. vgr. sagmarion, vită care duce samaru [ngr. gamari și samari], d. sagma, samar, lat. sagma, de unde [trecînd pin formele *salma, sauma, soma] vine fr. somme, ĭar din sagmarium s’a făcut sommier, somieră. V. măgar). Sarcină purtată de măgar. Grinda culminantă a acoperișuluĭ. – Vechĭ (Dos.) și somar (după ung?). V. cosoroabă.