SAIA¹, saiele, s. f. (Înv. și pop.) Ață pentru însăilat; p. ext. cusătură provizorie, cu împunsături rare; șular. [Pr.: sa-ia] – Cf. însăila.

saia³ sf [At: CIHAC, II, 694 / P: sa-ia / V: (înv) seia, (reg) sai, ~ș sn / Pl: ~iele / E: tc saya] 1 (Înv) Țesătură (subțire) de lână sau de bumbac. 2 Obiect de îmbrăcăminte confecționat din saia³ (1).

saia² sf [At: DOC. EC. 70 / P: sa-ia / V: (reg) ~ie, săia, șa~ / Pl: ~iele, (reg) ~ieli / E: tc saye] 1 Construcție improvizată mai ales din nuiele, stuf, pământ, ori făcută din lemn sau zid, cu sau fără acoperiș, servind ca adăpost pentru oi, vite, unelte, nutreț etc Si: saivan (2). 2 (Reg; prc) Gard improvizat în jurul adăpostului pentru vite. 3 (Reg; prc) Podul grajdului.

saia¹ sf [At: IORGA, S. D. VIII, 16 / P: sa-ia / V: (reg) salai sn, săia, sălai sn / Pl: ~iele, (înv) ~le / E: ns cf însăila] 1 (Îvp) Ață pentru însăilat. 2 (Pex) Cusătură provizorie, cu împunsături rare Si: însăilătură, (reg) pular (2), seilătură. 3 (Înv) Cusătură ornamentală cu împunsături rare. 4 (Reg) Rochie proastă (parcă doar însăilată).

SAIA¹, saiele, s. f. Ață pentru însăilat; p. ext. cusătură provizorie, cu împunsături rare; șular. [Pr.: sa-ia] – Et. nec. Cf. însăila.

SAIA³, saiele, s. f. (Regional) Adăpost pentru vite, în special pentru oi. V. saivan. Înapoia grajdurilor se întindea ograda în care se găseau cotețele de porci și păsări, saiaua oilor. MIHALE, O. 65. Un bordei acoperit cu paie... cîteva saiele și olumuri pentru vite... iată adăpostul... ce le poate oferi baciul de la Rădana. ODOBESCU, S. III 18. Colibele... erea făcute întocmai ca niște saiele învălite cu frunze. GORJAN, H. II 43. Numa balta ne desparte, Și-o grădină, Și-o fîntînă, Și-o pustie de saia. ȘEZ. II 221.

SAIA¹ s. f. (Învechit și popular) Un fel de postav; p. ext. îmbrăcăminte confecționată din acest postav. Călare p-un bididiu, cu saiaua-nfiptă-n brîu. PĂSCULESCU, L. P. 204. Să-mi dai glugă ciobănească, Ca să-ți dau saia domnească. TEODORESCU, P. P. 501.

SAIA², saiele, s. f. Cusătură provizorie, cu împunsături rare (v. însăilătură); ață care servește pentru o astfel de cusătură. V. șular.

SAIA ~ele f. 1) Cusătură rară, făcută pentru a îmbina provizoriu părțile componente ale unei haine; însăilătură. 2) Ață de însăilat. [Art. saiaua; Sil. sa-ia] /<turc. saya, it. saia

saià f. serjă și rochie făcută dintr’însa: cu saiaua înfiptă ’n brâu POP. [Turc. SAIÁ].

saià f. staul (de oi și capre): saielele cu vite OD. [Turc. SAYÈ].

3) saĭá f., pl. ĭele (turc. saĭe, staul, d. pers. saĭe, umbră. V. saĭvan). Munt. Mold. Staul de stuf pentru oĭ și capre (care poate fi vara și fără acoperemînt, adică perdea) orĭ și șopron de adăpostit în obor vite, paĭe și fîn. V. olum, odaĭe, otac.

2) saĭá f., pl. ĭele (var. din sailă). Mold. Munt. Sailă, însăĭlătură. Fig. (Cov.) Rochie proastă (ca și cum ar fi numaĭ însăĭlată): Ce maĭ rochie! Par’că-ĭ o saĭa! (Cp. și cu saĭa 1).

1) saĭá f., pl. ĭele (turc. saĭa; ngr. saĭá; sagĭa și ságinon, un fel de pînză groasă; vsl. sagŭ, sac, it. saja, saio; pv. saga, saia, fr. saie, sayon, manta; mlat. sagia, saia, d. lat. saga și sagum [cuv. galic], manta militară; vgr. ságos). Munt. Un fel de manta țărănească: c’o saĭa sumeasă’n brîŭ (P.P.). Cov. Un fel de stofă rară de bumbac care se afla în negoț pe la 1870 (Cp. și cu saĭa 2).

sai sn vz saia³

saiaș sn vz saia³

saie sf vz saia²

salai sn vz saia¹

săia² sf vz soia^2[1]

săia¹ sf vz soia¹

sălai¹ sn vz saia¹ corectat(ă)

sâi v vz sfii

seia sf vz saia³

sfei v vz sfii

sfii vr [At: PSALT. HUR. 59^V/6 / V: (îrg) sfei, sii, sâi, (înv) svii, (reg) shii, fii, hii / Pzi: ~iesc / E: vsl свѣнити сѧ] 1 (Asr; d. oameni) A se teme² (1). 2 (Udp „de” care indică ființe sau manifestări ale lor) A se reține de la ceva. 3 (Înv; îe) A-și ~ cuvântul A se teme să spună în mod deschis ceea ce gândește. 4 (D. oameni) A avea un sentiment de reținere (din cauza absenței îndrăznelii, a încrederii în sine, a îngâmfării, sau de teamă etc.) față de cineva sau de ceva (mai ales față de o persoană care se impune prin vârstă, prin prestigiu, prin funcții etc.) Si: a se jena, a se rușina, (îrg) a se stânjeni (5), (înv) a se stidi, (îvr) a se scandalisi, (reg) a se teși. 5 (Înv; îe) A-și ~ inima A se simți rușinat. 6 (Asr) A se îndoi. 7 (Îvr) A se abate² (1). 8 (Îrg) A se feri (19). 9 (Mol; d. cai; îf sâi) A se speria. 10 (Îrg) A se zgârci. 11 (Pex) A-și târî picioarele din cauza durerii. 12 (Reg; îf shii) A se dezgusta (de un anumit fel de mâncare).

shii v vz sfii

sii v vz sfii

soia sfs [At: ENC. ROM. / P: so-ia / V: (rar) soie / E: fr soya, ger Soja] 1 Plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din Extremul Orient, cu flori mici, albe sau violete și cu fructul în formă de păstaie, cu semințele bogate în grăsimi și grotide, fiind folosite în industria alimentară, în farmacie etc. Si: fasole japoneză (Glycina maxima). 2 (Îs) ~ furajeră Soia cultivată și folosită ca plantă furajeră.

soie sf vz soia

svii v vz sfii

șaia sf vz saia²

șăia vt [At: I. CR. II, 207 / Pzi: ~iez / E: șa³] (Reg) A înșeua.

SFII, sfiesc, vb. IV. Refl. A avea o atitudine rezervată sau șovăielnică, impusă de timiditate, de nesiguranță, de teamă sau de rușine; a fi lipsit de îndrăzneală, a se jena să... Trage cu urechea și Alexandru Glanetașu... sfiindu-se totuși să se vîre între bogătași. REBREANU, I. 14. [Cei trei frați] s-au sfiit să meargă mai departe. SBIERA, P. 5. [Boierii] sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomșa, cerură voie [lui Lăpușneanu] să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd persoana care impune rezerva) Oamenii se cam sfiau de Filoftei Romanov. DUMITRIU, P. F. 3. Veneam de la țară. Mă sfiam de toată lumea, de colegii cutezători și guralivi. GALACTION, O. I 14. Mă rătăcisem căscînd gura în toate părțile... și ascultînd la miile de păsărele ce cîntau pe rămurele și fără a se sfii de mine. ISPIRESCU, L. 244. ♦ Tranz. fact. (Astăzi numai popular) A intimida, a înfricoșa. Gîra-mîra nu-l sfiește. PANN, la TDRG. (În forma sii) Ce-l tremură, ce-l siește? I. CR. III 144. – Variante: (astăzi numai popular) sîi (DRĂGHICI, R. 239, ȘEZ. VII 142), sii vb. IV.

SII vb. IV v. sfii.

SÎI vb. IV v. sfii.

SÎI vb. IV. v. sfii.

SOIA s. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, originară din Extremul Orient și cultivată și la noi, din care se extrage ulei, făină și fibre (Soja hispida).

SOIA s.f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, originară din Asia, ale cărei semințe sunt folosite în industria alimentară, în farmacie etc. [< fr. soja, soya].

SOIA s. f. plantă erbacee leguminoasă, originară din Asia, ale cărei semințe, bogate în grăsimi și în proteine, sunt folosite în industria alimentară, în farmacie etc. (< fr. soja, soya, germ. Soja)

A SE SFII mă ~esc intranz. A fi cuprins de rușine; a se rușina; a se jena; a se stingheri; a se stânjeni. /<sl. svĕniti sen

A SFII ~esc tranz. A face să se sfiască; a rușina; a jena. /<sl. svĕniti sen

SOIA f. Plantă erbacee agricolă, cultivată pentru fructele sale păstăi cu boabe mărunte, galbene și oleaginoase, ce se folosesc în alimentație, medicină și industrie. [G.-D. soiei; Sil. so-ia] /<fr. soya, germ. Soja

săì v. Mold. a se speria (de cai). [V. sfiì].

sfiì v. 1. a se teme: s’a sfiit să meargă în pădure; 2. a fi sfios: nu te sfii să vorbești. [Vechiu-rom. sfiì = slav. SŬVITI SĒ, a se strânge la sine].

siì v. Mold. a se sfii: de ce vă siiți de noi? AL. [V. sfiì].

sfiésc (mă) v. refl. (vsl. sŭviti și svĭenitĭ sen, a te abține¹; bg. svĭenĭy se, îs timid, mă sfiesc). Mă cam tem, daŭ semne de frică: acest cal se sfieșie de automobil. Simt respect orĭ frică: copiiĭ se sfiesc de părințĭ, s’a sfiit să vorbească. – În est și sfĭesc. Vechĭ siesc (ca la Dos. V. S. 24 Fb.).^[1]

siésc V. sfiesc.

sîĭésc, V. sfiesc.

saia (înv., pop.) s. f., art. saiaua, g.-d. art. saielei; pl. saiele

saia (înv., pop.) s. f., art. saiaua, g.-d. art. saielei; pl. saiele, art. saielele

saia (cusătură, adăpost pentru vite, postav) s. f., art. saiaua, g.-d. art. saielei; (cusături, adăposturi pentru vite) pl. saiele

saia, pl. saiele

sfii (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă sfiesc, 3 sg. se sfiește (desp. sfi-eș-), imperf. 1 sg. mă sfiam (desp. sfi-am), perf. s. 1 sg. mă sfiii; conj. prez. 1 sg. să mă sfiesc, 3 să se sfiască; imper. 2 sg. afirm. sfiește-te, ger. sfiindu-mă (desp. sfi-in-)

soia s. f., g.-d. art. soiei

!sfii (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfiește, imperf. 3 sg. se sfia; conj. prez. 3 să se sfiască; ger. sfiindu-se

soia s. f., g.-d. art. soiei

sfii vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfiesc, imperf. 3 sg. sfia; conj. prez. 3 sg. și pl. sfiască; ger. sfiind

soia s. f., g.-d. art. soiei

soia, gen. soiei

sfiesc, sfiască 3 conj., sfiam 1 imp.

SAIA s. v. însăilătură, staul, șular.

saia s. v. ÎNSĂILĂTURĂ. STAUL. ȘULAR.

SÂI vb. v. speria.

SFII vb. a se jena, a se rușina, (înv. și reg.) a se stânjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!)

SOIA s. (BOT.; Glycine hispida sau max) fasole-japoneză, fasole-soia.

SFII vb. a se jena, a se rușina, (înv. și reg.) a se stînjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!)

sîi vb. v. SPERIA.

SOIA s. (BOT.; Glycine hispida) fasole-japoneză.

saia (saiele), s. f. – 1. Pînză groasă de bumbac cu țesătură rară. – 2. Îmbrăcăminte din saia. – 3. Gard, împrejmuire de zăbrele pentru țarc. – 4. Ață de însăilat. Tc. saya (Cihac, II, 694; Șeineanu, II, 307; Lokotsch 1778; Conev 80; Ronzevalle 105). Dicționarele disting trei cuvinte diferite: saia „gard”, din tc. saya < mgr. σαγία, cf. it. saia, sp. sayo, bg., sb. saja (Tiktin); saia „gard”, din tc. saya < per. saye „umbră” (Șeineanu); și saia „ață de însăilat”, de origine necunoscută pentru majoritatea cercetătorilor, legat de Cihac, II, 324, cu un „a săi” „a însăila”, neatestat, din sl. šiti, šiją „a coase”, care pare dificil fonetic. Este de presupus că cele trei accepții provin din aceeași idee comună de „țesătură rară”. Din pl. saiele s-a reconstituit un sing. săială › sailă, s. f. (ață de însăilat), deși schimbarea de accent apare rar (după Scriban, din germ. Seil „funie”); și de aici însăila (var. înseila), vb. (a coase rar), pe care Scriban, Arhiva, 1923, 284, îl derivă din mag. szál „fir”, și Drăganu, Dacor., V, 368, din mag. szélelni „a întări marginea” din szél „margine”; însăilătură, s. f. (saia). Pentru sematism cf. perdea. Saiac (var. și(i)ac), s. n. (dimie), din tc. șayak, cf. ngr. σαγιάϰι, bg. šaek, sb. šajak, este un der. de la același cuvînt.

săi (-ăesc, it), vb. – (Trans. de V.) A fi, a sta, a rămîne. Origine necunoscută. Cuvînt rar, pe care Densusianu, GS, IV, 153, îl leagă, cu puțină probabilitate de avest. sav- „a se afla”.

sfii (-iesc, -it), vb. refl. – 1. A fi jenat, a se intimida, a se teme. – 2. A se rușina, a se zăpăci. – Var. Mold. sîi, sii și der. Sl. svĕniti sę, svĕnją sę (Tiktin; Candrea), cf. bg. svenjă se. – Der. sfială, s. f. (timiditate, teamă, rușine); sfiicios (var. sfielnic, sfieț), adj. (timid, retras, rușinos); sfiiciune, s. f. (timiditate); sființă, s. f. (înv., timiditate); sfiicios, adj. (timid).

săi, săiesc, vb. IV refl. (înv. și reg.; despre cai) a se speria.

sii, siesc, vb. IV refl. (reg.) a se sfii.

șăia, șăiez, vb. I (înv. și pop.) a înșeua calul.

SOIA s.f. Plantă anuală din fam. leguminoaselor (Glycine hispida, Glycine maxima), utilizată ca plantă furajeră, iar boabele de soia și în alimentația umană, soia fiind una din cele cinci semințe sfinte ale Chinei. Există boabe de soia galbene, verzi, roșii și negre. Din ele se prepară ulei de soia, tofu („brânză de soia”), miso (pastă dulce de soia), făină de soia, din care se produc harusame (tăiței subțiri, transparenți ca sticla); preponderent, din soia se obține așa-numita carne vegetală, un extract de proteine vegetale utilizat ca înlocuitor de carne în preparatele dietetice, iar semințele încolțite de soia sunt foarte apreciate ca ingrediente delicate în diverse preparate culinare.

SÂI, râu, afl. stg. al Dunării în amonte de Turnu Măgurele; 81 km. Izv. din C. Boian și curge paralel și în apropiere de cursul inferior al Oltului. Este un vechi curs, părăsit, al Oltului, fapt pentru care mai este denumit, sugestiv, Oltu Mic.

SÓIA (< fr., germ.) s. f. Plantă anuală din familia leguminoaselor, originară din China și Japonia, cu frunze trifoliate, mari, păroase (Glycine hispida = max). Păstaie ușor curbată, păroasă, galbenă, cu 2-4 boabe care conțin 34-39% protide, 19-20% substanțe grase și cantități importante de vitamine. În prezent cultivată pe tot Globul. Are multiple întrebuințări ca plantă furajeră sau în ind. alim. (ulei, făinuri, preparate care înlocuiesc carnea în alimentație etc.); din uleiul de s. se prepară lecitina. Boabele de s. sunr un aliment complet, ușor digerabil, energetic, remineralizant. Recomandată în regimul diabeticilor, iar uleiul de s. pentru reducerea colesterolului. Cultivată în China de peste cinci mii de ani, în Europa din 1739, în România din 1876.

Sai/a, -ca, -e, -ia v. Isaia 2, 6.

Săia v. Isaia 4.