rășchiat², ~ă a [At: DL / V: (reg) răsc~ / Pl: ~ați, ~e / E: rășchia] 1 (D. fire textile) Depănat pe rășchitor. 2 (Pcf răschirat) Împrăștiat.

rășchiat¹ sn [At: PAMFILE, I. C. 211 / V: (reg) râsc~, râș~ / Pl: ~uri / E: rășchia] Rășchiere.

RĂȘCHIAT², -Ă, rășchiați, -te, adj. (Și în forma răschiat; despre fire textile) Depănat pe rășchitor. ♦ Împrăștiat. (Cu pronunțare regională) Ș-a lor trupuri moarte-aruncă răschiete în ogradă. EMINESCU, L. P. 128. – Variantă: răschiat, -ă adj.

RĂȘCHIAT¹, rășchiaturi, s. n. Rășchiere. (Cu pronunțare regională) Rîșchietul tortului se face din lipsă de o altă aranjare a mai multor fire la un loc. ȘEZ. IX 144.

răschia v vz rășchia corectat(ă)

răschiat, ~ă a vz rășchiat² corectat(ă)

răschiat sn vz rășchiat¹

rășchi v vz rășchia

rășchia vt [At: LB / V: rășca, ~chi' (Pzi: ~iesc), râsc~, râș~, resc~, reș~, reșchita, risc~, riș~ / Pzi: ~iez, (reg) rășchiu, rășchii / E: ml *rasclare] 1 (Fșa) A depăna firele toarse de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor pentru a le face jurebii. 2 (Reg; pcf rășchira) A răsfira (1). 3 A întinde în lături. 4 (Reg) A scurma. 5 (Reg) A zgâria.

râschia v vz rășchia

râșca v vz râșchia

râșchia v vz rășchia

râșchiat sn vz rășchiat¹

reschia v vz rășchia

reșchia v vz rășchia

reșchița v vz rășchia

rischia v vz rășchia

rișchia v vz rășchia

RĂSCHIAT, -Ă adj. v. rășchiat.

RĂȘCHIA, rășchiu și rășchiez, vb. I. Tranz. A trece firele de cînepă, de in etc. de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. Îi dete o chită de cînepă și-i spuse că pînă în seară s-o toarcă, s-o rășchie, s-o urzească, s-o țeasă. MARIAN, O. II 184. ◊ (Complementul indică obiectul de pe care se deapănă; cu pronunțare regională) A doua rîșchie fuse pe un rîșchitor de aur. SEVASTOS, N. 225. ◊ Absol. Fata are să rîșchie. ȘEZ. I 184.

A RĂȘCHIA ~ez tranz. (fire textile) A depăna de pe fus sau de pe ghem pe rășchitor. /<lat. rasclare

răschiĭ și rășchiĭ (vest) și rîșchiĭ (est), a -iá v. tr. (lat. *rasclare, din *rastlare, a grebla, d. rastrum, greblă; it. raschiare, fr. racler, a zgîria, a rade, a răzui). Est. Depăn lînă de pe fus pe răschitor.

rășchiĭ, rășchitór, V. răsch-.

rîșchiĭ, rîșchitór, V. răschiĭ, -itor.

rășchiat (desp. -chi-at) s. n., pl. rășchiaturi

rășchiat (-chi-at) s. n., pl. rășchiaturi

rășchiat s. n. (sil. -chi-at), pl. rășchiaturi

rășchia (a ~) (a depăna) (desp. -chi-a) vb., ind. prez. 1 sg. rășchiez (desp. -chi-ez), 3 rășchiază, 1 pl. rășchiem; conj. prez. 1 sg. să rășchiez, 3 să rășchieze; ger. rășchiind (desp. -chi-ind)

rășchia (a ~) (-chi-a) vb., ind. prez. 3 rășchiază, 1 pl. rășchiem (chi-em); conj. prez. 3 să rășchieze; ger. rășchiind (-chi-ind)

rășchia vb. (sil. -chi-a), ind. prez. 1 sg. rășchiez, 3 sg. și pl. rășchiază, 1 pl. rășchiem (sil. -chi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. rășchieze; ger. rășchiind (sil. -chi-ind)

rășchia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. rășchiază, 1 pl. rășchiem, ger. rășchiind)

rășchia (rășchiez, rășchiat), vb. – A depăna. – Var. rîșchia, pers. I rășchii. Bg. rasšivam „a descoase, a depăna”, de unde și megl. rășies „a depăna”; forma rom. este rezultatul unei disimilări din *răsșia, ca în cazul lui rășchira. Etimologiile propuse nu par probabile: din lat. *rasclāre (Pușcariu 1441; Tiktin; REW 7072; Candrea); din lat. *resticŭlāre, din resticŭla „funie” (Densusianu, GS, II, 320). – Der. rășchitor (var. rășchitoare, rîșchitor), s. n. (unealtă de depănat), pe care Pascu, I, 67, o derivă din lat. *re-ex-clāvātōrium.

RĂȘCHIAT s. v. rășchiere.

RĂȘCHIAT s. (TEXT.) rășchiere. (~ firelor textile pe rășchitor.)

RĂȘCHIA vb. v. râcâi, scormoni, scurma.

rășchia vb. v. RÎCÎI. SCORMONI. SCURMA.

rășchiá, rășchiez, v.t. A depăna firele toarse de pe fus pe rășchitor: „La capătul torsului au rășchiat tortul” (Bilțiu, 1999: 96). – Lat. *rasclare (Scriban).