RĂZORI, răzoresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a despărți (o suprafață de pămînt); a hotărnici. ♦ Fig. A tivi, a chenărui. Cerculețele Chirei, răzorite cu arnici și cu beteală. DELAVRANCEA, S. 167. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se mărgini, a se învecina, a se hotărnici. De pe culmea Tătarului, unde se răzoresc hotarele noastre cu ale Ardealului, ne luăm rămas bun de la mîndrețile ținutului Prahova. VLAHUȚĂ, O. A. II 143.