RĂZLEȚI, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil Pref. răz- + lăți.

răzleți [At: MAG. IST. III, 6/9 / V: ~lăța, ~lăți, rezlăți, rez~ / S și: răsl~ / Pzi: ~țesc / E: răzneț^[1]] 1 vr A se desprinde dintr-un grup. 2 vr A se despărți de colectivitate. 3 vr A se îndepărta unul de altul Si: a se izola, (pop) a se răzni (3), (reg) a se răzneți. 4 vr (D. așezări) A întinde pe o suprafață mare. 5 vr (D. munți, ape) A se ramifica (4). 6 vr (îrg) A se rătăci (1). 7 vr A se înstrăina. 8-9 vtr A (se) risipi. 10-11 vtr A (se) răspândi în direcții diferite. 12-13 vtr A (se) împrăștia.

RĂZLEȚI, răzlețesc, vb. IV. 1. Refl. A se îndepărta de un grup, a pleca (de lângă...). 2. Refl. și tranz. A (se) răspândi în direcții diferite; a (se) împrăștia, a (se) risipi. – Probabil răz- + lăți.

RĂZLEȚI, răzlețesc, vb. IV. Refl. 1. A se desprinde dintr-o comunitate, a se depărta său a se rătăci de alții; a se despărți unul de altul, a pleca (de lîngă... ). Mai la deal ajunseră pe Ana, care se răzlețise și-i aștepta sub un fag bătrîn. VLAHUȚĂ, O. A. 277. Aproape de paști, ne-am răzlețit unii de alții. CREANGĂ, A. 115. Oleoleo! frate răzleț, Tu, de cînd ne-am răzlețit, Înapoi n-ai mai venit. ȘEZ. I 235. 2. A se răspîndi în direcții diferite, a porni care-ncotro, a se împrăștia, a se risipi. Pentru tine nu mai are zile bune calendarul, Ți s-au răzlețit ortacii. GOGA, C. P. 37. S-au strîns în mușuroaie ori s-au răzlețit în pustiuri. ANGHEL, PR. 74. Apele ei se răzlețesc și se împrăștie ca vițele unei funii despletite. VLAHUȚĂ, R. P. 30. – Variante: rezleți (CREANGĂ, P. 3), răzneți (ANGHEL, Î. G. 25) vb. IV.

A RĂZLEȚI ~esc tranz. A face să se răzlețească. /răz- + a lăți

A SE RĂZLEȚI mă ~esc intranz. 1) (despre ființe) A se separa de grup. 2) rar (despre elemente ale unui ansamblu) A se răspândi în direcții diferite; a se împrăștia; a se risipi. /răz- + a se lăți

răzlăța v vz răzleți

răzlăți v vz răzleți

răzleț, ~eață [At: MAIORESCU, CR. II, 379 / V: rez~ / S și: răsl~ / Pl: ~i, ~e / E: drr răzleți^[1]] 1 a (D. ființe sau grupuri de ființe) Care s-a desprins de colectivitate, îndepărtându-se de ceilalți Si: singur, singuratic. 2-3 a, av (D. lucruri) (Care este situat) la distanță unul de altul. 4 a (D. sunete, vorbe etc.) Care se produce la intervale de timp. 5 a (D. sunete, vorbe etc.) Fără continuitate. 6 a Împrăștiat. 7 a Care rătăcește din loc în loc Si: pribeag, (pop) răzneț. 8 a (D. ochi, privire) Tulbure.

răzneț, ~eață a [At: ALECSANDRI, P. P. 280 / Pl: ~i, ~e / E: razna + -eț] (Pop) 1 Care a luat-o razna. 2 Răzleț (1). 3 Pribeag. 4 Înstrăinat.

răzneți vr [At: ANGHEL, I. G. 25 / Pzi: ~țesc / E: răzneț] (Rar) A se răzleți (3).

rezlăți v vz răzleți

rezleți v vz răzleți

RĂZLEȚ, -EAȚĂ, răzleți, -e, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a desprins din colectivitate, care s-a depărtat sau s-a rătăcit de ceilalți și a rămas singur. Soldați răzleți veneau dinspre codri. CAMILAR, N. I 65. Au mai rămas cîțiva oameni răzleți, ici și colo. BOGZA, Ț. 31. Răzleț din oștirea bătută... Căzu de pe cal, de durere, Pe marginea apei. COȘBUC, P. II 28. ♦ Izolat, situat la distanță (unul de altul). Pe toată costișa, în gospodăriile răzlețe, se auzeau chemări și îngînări de glasuri. SADOVEANU, B. 24. Se mai vede o pată albă – o casă mai răzleață. GALACTION, O. I 170. Doar nici eu nu mai rătăceam Pe-atîtea căi răzlețe, Și-aveați și voi în curte-acum Un stîlp la bătrinețe. GOGA, P. 32. ◊ (Despre abstracte) Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț. COȘBUC, P. I 56. ◊ (Adverbial) Ard răzleț mărgeanuri Roșii-n pară. COȘBUC, P. I 68. ♦ Care se produce la anumite intervale de timp; fără continuitate, izolat. Liniștea fu sfîșiată de cîteva împușcături răzlețe. SADOVEANU, O. VI 47. Un tunet răzleț încercă... să mai răscolească clocotitor nemărginirile întunecoase. HOGAȘ, M. N. 178. 2. Care rătăcește din loc în loc; pribeag, înstrăinat. Oleoleo! frate răzleț, Ce nu vii să ne mai vezi? ALECSANDRI, P. P. 379. ◊ (Substantivat) Noi bieții din Troia, răzleții Mărilor și dușii de vînturi. COȘBUC, AE. 23. 3. (Despre privire, ochi) Rătăcit, aiurit. Vînătorul zări... căpățîna lungăreață a unui dihor carele, cu ochii răzleți, căta drept la dînsul. ODOBESCU, S. III 184. ◊ (Adverbial) El a-ntrebat Privind așa pe deal, răzleț: «Departe-i pînă-n sat?». COȘBUC, P. I 228. – Variantă: răzneț, -eață (TEODORESCU, P. P. 281, ALECSANDRI, P. P. 280) adj.

RĂZNEȚ, -EAȚĂ adj. v. răzleț.

RĂZNEȚI vb. IV v. răzleți.

RĂZLEȚ ~eață (~eți, ~ețe) 1) Care este situat aparte; despărțit de mediul din jur; separat; izolat. Sate ~ețe. 2) Care rătăcește din loc în loc; în stare de vagabondaj. 3) (despre sunete, vorbe etc.) Care este lipsit de legătură; fără continuitate; izolat; sporadic. 4) rar (despre ochi, priviri) Care exprimă dezorientare; rătăcit. /v. a (se) răzleți

răsleț a. 1. care se depărtează (oaia din turmă); 2. izolat: amar e de răslețul ce ’n urma lor rămâne AL.; 3. fig. singuratic: frumoasă ca un gând răsleț COȘBUC. [Slav. RAZLĬȚĬ, deosebit].

răslețì v. 1. a se desghina: când e turma răslețiță, fără câini, fără păstor AL.; 2. fig. a se depărta: pentru a nu se răsleți feciorii depe lângă sine CR.

răzneț a. înstrăinat: aoleo, frate răzneț! POP. [Compromis între raznă și răzleț].

răzléț și (vest) răznéț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (d. razna și infl. și de răzlețesc). Despărțit de aĭ săĭ, izolat, înstrăinat: Eleleĭ, frate răzlei, Ce nu viĭ să mă maĭ vezĭ? (P. P.) V. solitar.

răzlețésc v. tr. (vsl. raz-letĭeti, a se împrăștia zburînd, supt infl. luĭ lățesc. V. zăletesc, letcă și cp. cu răzneț). Răznesc, despărt de aĭ săĭ, înstrăinez, îndepărtez. V. refl. Nu vă răzlețițĭ, copiĭ! – Și -ățesc (Trans.) și -ățez (Munt. vest).

răznéț, V. răzleț.

răzleți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețesc, 3 sg. răzlețește, imperf. 1 răzlețeam; conj. prez. 1 sg. să răzlețesc, 3 să răzlețească

răzleți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețesc, imperf. 3 sg. răzlețea; conj. prez. 3 să răzlețească

răzleți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răzlețesc, imperf. 3 sg. răzlețea; conj. prez. 3 sg. și pl. răzlețească

răzleț adj. m., pl. răzleți; f. răzleață, pl. răzlețe

răzleț adj. m., pl. răzleți; f. răzleață, pl. răzlețe

răzleț adj. m., pl. răzleți; f. sg. răzleață, pl. răzlețe

răzleț

răzleț, -leață.

RĂZLEȚI vb. 1. a se despărți, a se izola, a se separa, (pop.) a se răzni, (reg.) a se răzlogi. (O oaie care s-a ~ de turmă.) 2. a se pierde, a se rătăci, a se răzni. (Puiul s-a ~ de mamă.) 3. v. împrăștia. 4. a (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi, (pop.) a (se) năsădi, (înv. și reg.) a (se) sparge, a (se) spărgălui, (prin Olt. și Ban.) a (se) sprânji, (înv.) a (se) scociorî, a (se) scodoli. (I s-a ~ întreaga turmă.)

RĂZLEȚI vb. 1. a se despărți, a se izola, a se separa, (pop.) a se răzni, (reg.) a se răzlogi. (O oaie care s-a ~ de turmă.) 2. a se pierde, a se rătăci, a se răzni. (Puiul s-a ~ de mamă.) 3. a (se) dispersa, a (se) împrăștia, a (se) răsfira, a (se) răspîndi, a (se) risipi, (pop.) a (se) răzni, (înv. și reg.) a (se) rășchira. (S-au ~ în toate părțile.) 4. a (se) împrăștia, a (se) răspîndi, a (se) risipi, (pop.) a (se) năsădi, (înv. și reg.) a (se) sparge, a (se) spărgălui, (prin Olt. și Ban.) a (se) sprînji, (înv.) a (se) scociorî, a (se) scodoli. (I s-a ~ întreaga turmă.)

A se răzleți ≠ a se grămădi

A (se) răzleți ≠ a (se) uni

A răzleți ≠ a împreuna, a grămădi

RĂZLEȚ adj., adv. 1. adj. izolat, pribeag, rătăcit, singur, singuratic, solitar. (Se uita la un nor ~.) 2. adj. disparat, izolat. (Elemente ~; amintiri ~.) 3. adj. izolat, sporadic. (Câteva cazuri ~ de îmbolnăvire.) 4. adv. izolat, sporadic, (înv.) sporadicește. (Apare ~.)

RĂZLEȚ adj., adv. 1. adj. izolat, pribeag, rătăcit, singur, singuratic, solitar. (Se uita la un nor ~.) 2. adj. disparat, izolat. (Elemente ~; amintiri ~.) 3. adj. izolat, sporadic. (Cîteva cazuri ~ de îmbolnăvire.) 4. adv. izolat, sporadic, (înv.) sporadicește. (Apare ~.)

Răzleț ≠ împreună

răzneț, -eață, adj. (reg.; înv.) înstrăinat, pribeag.