opțiuni
  • info

2 intrări

15 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂTUTIRE s. f. (Reg. și fam.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti.

RĂTUTIRE, rătutiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. – V. rătuti.

RĂTUTI, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec.

rătuti vr [At: VALIAN, V. / Pzi: ~tesc / E: ns cf tut] 1 (Reg) A-și pierde mințile. 2 (Reg) A se zăpăci. 3 (Mun) A se rătăci (1).

RĂTUTI, rătutesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni. – Et. nec.

RĂTUTI, rătutesc, vb. IV. Refl. (Regional) A-și pierde capul, a se zăpăci, a înnebuni.

rătutésc v. tr. (cp. cu ung. Ratoti ember, om din Ratot, localitate renumită pin oamenĭ proștĭ. Cp. cu tutuĭesc). Vest. Tutuĭesc, zăpăcesc, răcnesc: rătutită din palme, umbla rătutit (Iov. 240 și 246). V. refl. Se rătutise de beție. V. hututuĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rătutire (reg., fam.) s. f., g.-d. art. rătutirii

rătutire (reg., fam.) s. f., g.-d. art. rătutirii

rătutire s. f., g.-d. art. rătutirii

rătuti (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă rătutesc, 3 sg. se rătutește, imperf. 1 sg. mă rătuteam; conj. prez. 1 sg. să mă rătutesc, 3 să se rătutească; imper. 2 sg. afirm. rătutește-te; ger. rătutindu-mă

!rătuti (a se ~) (reg., fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rătutește, imperf. 3 sg. se rătutea; conj. prez. 3 să se rătutească

rătuti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rătutesc, imperf. 3 sg. rătutea; conj. prez. 3 sg. și pl. rătutească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RĂTUTI vb. v. fâstâci, intimida, încurca, zăpăci.

rătuti vb. v. FÎSTÎCI. INTIMIDA. ÎNCURCA. ZĂPĂCI.

Intrare: rătutire
rătutire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rătutire
  • rătutirea
plural
  • rătutiri
  • rătutirile
genitiv-dativ singular
  • rătutiri
  • rătutirii
plural
  • rătutiri
  • rătutirilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: rătuti
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rătuti
  • rătutire
  • rătutit
  • rătutitu‑
  • rătutind
  • rătutindu‑
 singular plural
  • rătutește
  • rătutiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rătutesc
 (să)
  • rătutesc
  • rătuteam
  • rătutii
  • rătutisem
a II-a (tu)
  • rătutești
 (să)
  • rătutești
  • rătuteai
  • rătutiși
  • rătutiseși
a III-a (el, ea)
  • rătutește
 (să)
  • rătutească
  • rătutea
  • rătuti
  • rătutise
plural I (noi)
  • rătutim
 (să)
  • rătutim
  • rătuteam
  • rătutirăm
  • rătutiserăm
  • rătutisem
a II-a (voi)
  • rătutiți
 (să)
  • rătutiți
  • rătuteați
  • rătutirăți
  • rătutiserăți
  • rătutiseți
a III-a (ei, ele)
  • rătutesc
 (să)
  • rătutească
  • rătuteau
  • rătutiră
  • rătutiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rătutire, rătutirisubstantiv feminin

  • 1. regional familiar Acțiunea de a se rătuti și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • vezi rătuti DEX '98 DEX '09

rătuti, rătutescverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.