RĂTEZ s. n. 1. (Mold., Trans. SV) Închizătoare, încuietoare. A: Încuiați porțile ... cu răteaze și cu lăcăți. VARLAAM. Laudă pre Dumnădzăul tău, Sionule, c-au întărit răteadzele porților tale. DPSR, 186^r. Vom strica rătezile și-l vom ucide acolo în odaie. N. COSTIN; cf. DVS, 7^r. C: Toate Încuiturile și răteadzăle s-au sfărîmat. C 1729, 47^r. ◊ Fig. Pogoriiu la rădăcinele munților si mă încuie pâmîntul cu răteazele lui în veac. PSALT. (1651). 2. (Mold.) Lant. Puseră răteadzele greale pregiur grumadzii sv[i]nțiii sale. DOSOFTEI, VS. Etimologie: ucr. retjazĭ, magh. retesz.