răstoacă sf [At: (a. 1676) IORGA, S. D. VII, 35 / V: (reg) res~, ~oc, restoc, roștoc sm / Pl: ~ace, (reg) ~oci / E: bg разтоса] 1 Vârtej produs în locul unde o apă curgătoare, puțin adâncă, trece peste prund și peste bolovani. 2 (Pex) Braț al unui râu puțin adânc format prin abaterea apei cu scopul de a prinde pești în albia secată.