răstignire sf [At: TETRAEV. (1574), 246 / V: (reg) res~, resten~, ~tăn~ / Pl: ~ri / E: răstigni] 1 Ucidere a cuiva în chinuri, pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce (1) Si: crucificare (1), răstignit¹, răstignitură. 2 Cruce (9) mare, de obicei de lemn, pusă la margine de dram, la intrarea într-un sat etc. reprezentând pe Iisus Hristos răstignit².

RĂSTIGNIRE, răstigniri, s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. (Fig.) Printre această stearpă pădure se zărește cerbul, purtînd cu smerenie crucea răstignirii pe al său creștet, înfiptă în fața latelor sale coarne. ODOBESCU, S. III 59. 2. Cruce mare, de obicei de lemn, pusă la margine de drum, la intrarea într-un sat sau într-un loc de amintire. V. troiță.

RĂSTIGNIRE ~i f. 1) v. A RĂSTIGNI. 2) reg. Cruce mare cu chipul lui Isus Hristos răstignit, instalată la margine de drum. /v. a răstigni

RĂSTIGNI, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca moartea cuiva, pironindu-l pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti.

răstănire sf vz răstignire

răstâmni v vz răstigni

răstândi v vz răstigni

răstândia v vz răstigni

răsticni v vz răstigni

răstigni [At: CORESI, EV. 84 / V: (înv) ~icni, res~, (reg) ~tâmni, ~tândi, ~tândia, ~ina (Pzi: răstinez), ~ini, resteni, restingea, restini / Pzi: ~nesc / E: vsl растѧгнѫти (cu ѧ citit e)] 1 vt A ucide în chinuri pe cineva, pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce (1) Si: a crucifica (1). 2 vt (Pex) A tortura. 3 vt A întinde cuiva brațele în lături pentru a-l imobiliza. 4 vr A se tolăni cu mâinile și cu picioarele desfăcute. 5 vt (Fig; înv) A înfrânge. 6 vr (Fig; înv) A se abține de la... 7 vr (Fig; înv) A se supune cuiva.

răstina v vz răstigni

răstini v vz răstigni

resteni v vz răstigni

restenire sf vz răstignire

restigni v vz răstigni

restingea v vz răstigni

restini v vz răstigni

restinire sf vz răstignire

RĂSTIGNI, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide în chinuri pe cineva (mai ales în antichitate), pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce; a crucifica. ♦ P. ext. A chinui, a tortura. 2. A întinde cuiva brațele în lături (pentru a-l imobiliza). ♦ Refl. A se întinde (în mod neglijent) cu mâinile și cu picioarele desfăcute. – Din sl. rastengnonti.

RĂSTIGNI, răstignesc, vb. IV. Tranz. 1. A întinde un condamnat pe o cruce, legîndu-l sau bătîndu-i în cuie mîinile și picioarele, pentru a-i provoca moartea (procedeu cu care se executau în antichitate condamnații la moarte); a fixa pe o cruce un chip sculptat în lemn sau pictat reprezentînd pe Iisus Hristos osîndit la o astfel de moarte; a crucifica. O cruce strîmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălăcită de ploi. REBREANU, I. 9. ◊ Refl. pas. Doar dumnezeu cel mare și puternic nu s-a răstignit numai pentr-un om pe lumea asta. CREANGĂ, P. 119. ♦ (Cu sens atenuat) A chinui, a tortura. [Dușmanii] asupra mea se năpustiră... Mă înjosiră, mă loviră, Cu mici, cu mari mă răstigniră. MACEDONSKI, O. I 38. 2. A sta cu membrele întinse în lături. Stătea acolo pe scări, cu brațele răstignite în gol. DUMITRIU, N. 31. ◊ Refl. Omu mestecă, în măsele, vorbe nehotărîte și se răstigni iar pe pămîntul cald. SADOVEANU, P. M. 295. Se ducea bietul arap Rostogolul peste cap, Și pe cîmp se răstignea Și în urmă rămînea. ALECSANDRI, P. P. 108.

A RĂSTIGN/I ~esc tranz. 1) (un osândit în antichitate) A executa prin pironire pe cruce; a pune pe cruce; a crucifica. 2) fig. A supune la chinuri groaznice; a schingiui; a tortura. /<sl. rastengnonti

A SE RĂSTIGNI mă ~esc intranz. A sta (culcat) cu mâinile și cu picioarele întinse în lături. /<sl. rastengnonti

răstignì v. a crucifica. [Bulg. RAZTEGNÕ].

răstignésc v. tr. (vsl. rastengnonti, a tîrnîi, a pune, a arunca, d. tengnonti, a trage, a întinde; bg. rasteg, stînjen; sîrb. rastegnuti, a întinde. V. stînjen, tînjală). Pun pe cruce, întind pe cruce ca să torturez: Jidaniĭ l-aŭ răstignit pe Hristos. Întind ca pe cruce: stătea la ușă cu brațele răstignite. – Vest -icnesc (VR. 1911, 4, 24).

răstignésc, V. la pag. 1091.

răstignire s. f., g.-d. art. răstignirii; pl. răstigniri

răstignire s. f., g.-d. art. răstignirii; pl. răstigniri

răstignire s. f., g.-d. art. răstignirii; pl. răstigniri

răstigni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignesc, 3 sg. răstignește, imperf. 1 răstigneam; conj. prez. 1 sg. să răstignesc, 3 să răstignească

răstigni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignesc, imperf. 3 sg. răstignea; conj. prez. 3 să răstignească

răstigni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstignesc, imperf. 3 sg. răstignea; conj. prez. 3 sg. și pl. răstignească

răstignesc.

RĂSTIGNIRE s. v. crucificare.

RĂSTIGNIRE s. crucificare, (înv.) răstignit.

RĂSTIGNI vb. a crucifica, (înv. și pop.) a pironi.

RĂSTIGNI vb. a crucifica, (înv. și pop.) a pironi.

răstigni (răstignesc, răstignit), vb. – A crucifica. Sl. rastęgnąti „a sili” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 368). – Der. răstignitor, s. m. (crucificator), înv.; răstignitură, s. f. (crucificare), înv.

răstignire, răstigniri, (restignire), s.f. – (rel.) Cruce de lemn (sau, mai recent, din beton) amplasată în localități (în curtea bisericii, dar și pe ulițele satelor) sau la drumul țării, reprezentând pe Iisus Cristos (pictat, din tablă sau turnat din fier) răstignit; troiță. – Din răstigni (< vsl. rastengnonti) (MDA).

răstignire, răstigniri s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare; (înv.) răstignit. 2. Cruce mare, de obicei din lemn, pusă la marginea unui drum, la fântâni, la intrarea într-un sat etc., reprezentând pe Iisus Hristos răstignit. Este un semn de ocrotire și de ajutor pentru cei din jur, iar pentru călători mângâiere și scut în fața primejdiilor. V. și troiță. [Var.: restinire, răstenire s. f.] – Din răstigni.