răstignire sf [At: TETRAEV. (1574), 246 / V: (reg) res~, resten~, ~tăn~ / Pl: ~ri / E: răstigni] 1 Ucidere a cuiva în chinuri, pironindu-l cu brațele și cu picioarele pe o cruce (1) Si: crucificare (1), răstignit¹, răstignitură. 2 Cruce (9) mare, de obicei de lemn, pusă la margine de dram, la intrarea într-un sat etc. reprezentând pe Iisus Hristos răstignit².

RĂSTIGNIRE, răstigniri, s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare. (Fig.) Printre această stearpă pădure se zărește cerbul, purtînd cu smerenie crucea răstignirii pe al său creștet, înfiptă în fața latelor sale coarne. ODOBESCU, S. III 59. 2. Cruce mare, de obicei de lemn, pusă la margine de drum, la intrarea într-un sat sau într-un loc de amintire. V. troiță.

RĂSTIGNIRE ~i f. 1) v. A RĂSTIGNI. 2) reg. Cruce mare cu chipul lui Isus Hristos răstignit, instalată la margine de drum. /v. a răstigni

răstănire sf vz răstignire

restenire sf vz răstignire

restinire sf vz răstignire

răstignire s. f., g.-d. art. răstignirii; pl. răstigniri

răstignire s. f., g.-d. art. răstignirii; pl. răstigniri

răstignire s. f., g.-d. art. răstignirii; pl. răstigniri

RĂSTIGNIRE s. v. crucificare.

RĂSTIGNIRE s. crucificare, (înv.) răstignit.

răstignire, răstigniri, (restignire), s.f. – (rel.) Cruce de lemn (sau, mai recent, din beton) amplasată în localități (în curtea bisericii, dar și pe ulițele satelor) sau la drumul țării, reprezentând pe Iisus Cristos (pictat, din tablă sau turnat din fier) răstignit; troiță. – Din răstigni (< vsl. rastengnonti) (MDA).

răstignire, răstigniri s. f. 1. Faptul de a răstigni; crucificare; (înv.) răstignit. 2. Cruce mare, de obicei din lemn, pusă la marginea unui drum, la fântâni, la intrarea într-un sat etc., reprezentând pe Iisus Hristos răstignit. Este un semn de ocrotire și de ajutor pentru cei din jur, iar pentru călători mângâiere și scut în fața primejdiilor. V. și troiță. [Var.: restinire, răstenire s. f.] – Din răstigni.