RĂSPĂR s. n. 1. (În expresii și locuțiuni) Loc. adv. În răspăr = a) împotriva direcției firești în care crește părul pe capul și pe corpul ființelor. Rămase așa încurcat, mîngîindu-și mustața subțire și căruntă în răspăr. CAMIL PETRESCU, O. II 303. Sîngele lucrează mai sigur decît biata noastră știință, încheie cu modestie maiorul, continuînd să-și șteargă în răspăr, cu batista, mustățile rare. C. PETRESCU, Î. II 45. Cu mîna frecăm în răspăr blana unei pisici negre. La TDRG; b) fig. împotriva direcției unui curs de apă sau a unui agent fizic în mișcare. Dunărea... pe mijloc face spume cînd o ia vîntul în răspăr. STANCU, D. 193. Să mergem repede, în fața vîntului, să-l luăm în răspăr. IBRĂILEANU, A. 76. Vîntul, ridicat dinspre mare, sufla în răspăr apa albastră a uriașului fluviu și o da, răzvrătită, înapoi. MACEDONSKI, O. III 64. ◊ Loc. adj. și adv. În răspăr = potrivnic, ostil; echivoc. Mi-a răspuns în răspăr. ▭ Purtarea dumnealor unul cu altul e mai mult în răspăr, dar are să vie vremea să spuie dumneaei ce are de spus. SADOVEANU, N. F. 113. ◊ Loc. prep. În răspărul... = în ciuda, în pofida... Trec eu Dunărea în răspărul primejdiei. GALACTION, O. I 186. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau ceva) în răspăr = a-și bate joc (de cineva sau de ceva), a lua în rîs (v. ironiza); a trata aspru, a dojeni, a brusca. Văzîndu-se luat în răspăr, s-a supărat boierul. STANCU, D. 39. Nu-i venea să creadă că nu-l mai ia în unghii și în răspăr. C. PETRESCU, A. R. 38. Stînd plecat pe carte, Neadormit, lua-n răspăr A sale-nvățături deșarte, Doar o găsi vrun adevăr. VLAHUȚĂ, O. A. 117. (Rar) A-i merge cuiva în răspăr = a-i merge cuiva rău, a întîmpina greutăți. Poate că la început i-ar fi mers mai în răspăr, dar pe urmă s-ar fi deprins. MIRONESCU, S. A. 58. 2. (Rar) Răfuială. Lîngă zidurile episcopiei... era să-i fie mai lesne orișicui, la ziua de răspăr și de haraci. GALACTION, O. I 279.