RĂSCOLIRE, răscoliri, s. f. Acțiunea de a răscoli și rezultatul ei; răvășire, dezordine, scormonire, zdruncinare. Fundul dubei, în balansările ei, părea că se înalță spre el ca o răscolire de pămînt. SAHIA, N. 84. ♦ Fig. Agitație, frămîntare, tulburare. Era treaz în momentul acela, însă atît de pornit în răscolirea lui, încît femeile au crezut că... și-a pierdut mințile. PAS, Z. I 226. Era destul un singur cuvînt, ca să trezească răscoliri și să întărîte dureri amorțite. CAMIL PETRESCU, U. N. 7.