răscol, răscoale, s.n. – (reg.) I. (În Lăpuș) 1. Manifestare ce marchează debutul anului agro-pastoral; sâmbră, măsuriș. Se adună turmele de oi și se face măsurișul laptelui, se angajează păcurarii și se stabilesc convenții cu caracter economic. 2. Tot răscol se numește (în Lăpuș) și momentul despărțirii turmelor, când se întorc toamna de la munte (Stoica, Pop, 1984: 115). II. (În Maram. istoric) „Fărămițarea turmei în lăptăriile din care era compusă și alegerea oilor fiecărui proprietar” (Georgeoni, 1936: 95). „Reîntoarcerea la țară din munte se face cam pe la mijlocul lui septemvrie, după Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, când urmează răscolul oilor, adică desfacerea tovărășiei. Pentru a putea îndeplini acest act, e necesar ca fieștecare gazdă încă de cu primăvară să-și pună semn pe oile sale. Și anume cu un fier roșu înfocat încrestează sau pe nas, ureche, falcă, sau taie în ureche cu foarfecele o tăietură sau două, grijind, bineînțeles, ca semnul să nu fie egal cu al altui păcurar din acea stână. Astfel, de cu toamnă, când este răscolul, cu ușurință se pot despărți oile de către olaltă” (Bârlea, 1924, II: 464). – Din vsl. raskolǔ „despicătură” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).