răscol² [At: ȘEZ. V, 121 / V: ~oală sf / A și: răs~ / Pl: ~oțale / E: pvb răscoli] 1 sn (Reg) Împrăștiere. 2 sn (Îe) A da oile în ~oală A scula oile culcate și a le sili să se miște, ca să nu se îmbolnăvească de splină. 3 sn (Îe) A face (pe cineva) ~oale A risipi. 4 a În dezordine. 5 a Răsfirat² (3). 6 sn (Mun) Joc zgomotos de copii. 7 sn Zarvă. 8 sn Dezordine (1). 9 sn (Mun) Viscol mare.

răscol¹ sn [At: JUN. LIT. I, 259 / V: (reg) ras~, ~oală, ros~ sf / Pl: ~oale, ~uri, ~i sm / E: vsl расколъ] 1 (Pop) Desfacere a stânii, toamna, după ce s-a preparat brânza și fiecare proprietar și-a ridicat partea cuvenită. 2 Separare a oilor după proprietarii lor Si: (reg) răscoleală, răvășeală, răvășit¹. 3 (Pex) Momentul când se face răscolul¹ (1). 4 (Trs) Alesul oilor în strungă, primăvara, pentru măsurarea laptelui. 5 (Reg; ccr) Prăjină de care se servesc ciobanii ca să despartă oile. 6 (Reg; ccr) Ocolaș. 7 (Reg; ccr) Loc închis. 8 (Reg; ccr) Înjghebare în formă de trecătoare, formată din peretele strungii și un gard cotit. 9 (Reg; ccr) Strunga sau staulul cu trei despărțituri care servește la numărarea sau la alesul oilor. 10 (Reg) Adăpost pe lângă casă pentru vite, oi etc. 11 (Olt; Mun) Margine a unui vas. 12 (D. lichide; îe) A da peste ~oale A ieși afară din vas peste margini. 13 (Îe) A trece (sau a da) peste ~oale A se întrece cu gluma. 14 (Ccr) Bară de lemn prevăzută la capete cu două găuri în care intră carâmbii de sus ai loitrelor carului 15 (Îe) A lega (pe cineva) în ~ A-i prinde cuiva (de obicei unui condamnat) gâtul sau picioarele între două lemne legate la capete, ca să nu se poată mișca. 16 (Reg) Fiecare dintre carâmbii de la loitra carului. 17 (Reg; lpl) Cele două lemne care se pun de-a curmezișul la car peste capetele loitrelor, când se cară grâul Si: curmeziș (16). 18 (Reg) Par mic cu care se strânge funia sau lanțul care leagă lemnele sau fânul pe car Si: cetlău (2). 19 (Îe) A întinde (pe cineva) cu ~ A supune pe cineva la tortură. 20 (Pex; Olt; îf rascol) Legătură în formă de cruce (cu lanț sau cu funie) a lemnelor sau paielor pe car. 21 (Reg) Codârlă (2). 22 (Reg) Fofează la moară. 23 (Reg) Lopățică cu care se scoate apa din luntre Si: ispol, scofiță.

RĂSCOL¹, răscoale, s. n. 1. Bară de lemn, prevăzută la capete cu cîte o gaură în care intră carîmbii de sus ai loitrelor carului. Uneori carul se închide în partea dinainte și în partea dinapoi cu niște funduri... ținute de răscoale. PAMFILE, I. C. 134. ◊ Expr. A lega (pe cineva) în răscol = a imobiliza (pe cineva), fixîndu-i gîtul și picioarele între două lemne; a pune în obezi. Fiindcă a văzut căpitanul că... nu-i vor putea ține [pe țărani] să fie bătuți, i-a legat în răscol. STANCU, D. 149. A trece peste răscoale = a întrece măsura, a trece peste buna-cuviință. Epimeteu... vedea că prea trece peste răscoale Pandora, cu atîtea întrebări. ISPIRESCU, U. 95. 2. Ispol. Lopățica cu care se scoate apa din luntre se numește ispol, răscol, scofiță sau căuș. DAME, T. 126.

RĂSCOL², răscoale, s. n. Separare a oilor dintr-o turmă toamna, la desfacerea stînii, pentru ca fiecare proprietar să și le ia pe ale sale. ♦ Dispozitiv de scînduri folosit pentru a separa oile.

RĂSCOL ~oale n. 1) Bară de lemn prevăzută la capete cu câte o gaură în care intră carâmbii de sus ai loitrelor. 2) pop. Desfacere a stânii toamna și împărțirea oilor fiecărui stăpân. /<sl. raskolu

răscol n. 1. drug de lemn la loitrele carului; fig. a trecut peste răscoale, s’a întrecut cu...; 2. căuș de luntre. [Slav. RAZKOL, despicătură].

3) răscól, a -sculá v. tr. (ră- și scol, nu d. vsl. raskoliti, de unde vine răscolesc. De alt-fel, și conjugarea luĭ, cu o, oa, u, întocmaĭ ca scol, arată latinitatea luĭ). Revolt, fac să se revolte: demagogiĭ aŭ răsculat satele la 1907. V. refl. Mă revolt. mă rîdic cu armele. V. buntuluĭesc, burzuluĭesc, rocoșesc.

2) răscól n., pl. oale (d. răscol 1. Cp. și cu mă răscol). Mold. Fam. Rar. Cu păru răscol (adv.), cu păru în dezordine.

1) răscól n., pl. oale (vsl. rascolŭ, despărțire, adică „lemne despărțitoare”). Lemnu care se întinde între capetele celor doĭ carîmbĭ aĭ caruluĭ (unu înainte, și altu înapoĭ). A trece peste răscoale, a trece măsura, a merge prea departe. – Și la sing. peste răscolu unuĭ lucru (Dîmb.), maĭ mult de cît trebuĭe.

RĂSCULA, răscol, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Pref. răs- + scula.

rascol sn vz răscol¹

răscoală² sf vz răscol¹

răscoală³ sf vz răscol²

răscoli [At: M. COSTIN, O. 56 / V: (reg) ros~, roscori / S și: res~ / Pzi: ~lesc, răscol / E: vsl расколити] 1 vt (Cu complementul „stână” sau „oile”) A desface toamna stâna, legând sau despărțind oile după proprietarii lor Si: răvăși (1). 2 vt (Trs) A alege oile în strungă, primăvara, pentru măsurarea laptelui. 3 vr (Reg; d. proprietarii de oi) A se împrăștia. 4 vt A mișca puternic Si: a agita (1), a mișca, a stârni (1). 5 vt A tulbura (ape, valuri). 6 vt (Fig) A provoca agitație. 7 vt A provoca agitație Si: a agita (6), a ațâța (4), a întărâta. 8 vt (Adesea cu complementul „inima”, „sângele”, „nervii” etc.) A provoca frământări sufletești. 9 vt A enerva (5). 10 vt (C. i. sentimente, pasiuni etc.) A înteți. 11 vt A provoca suferințe fizice, senzații neplăcute Si: a chinui (1). 12-13 vtr (Înv) A (se) revolta (1-2). 14 vt (C. i. animale sau păsări) A zburătăci. 15-16 vtr A (se) mișca din locul în care se află Si: a porni. 17 vt A face dezordine căutând pe cineva sau ceva Si: a răvăși (7). 18 vt A scotoci. 19 vt (Îe) A ~ cerul și pământul A face tot posibilul pentru a găsi un lucru pierdut. 20 vt A răsfoi¹ (1) (cărți, ziare etc.). 21 vi (Fig) A străbate un loc pentru a găsi pe cineva. 22 vt A scormoni jăraticul, pentru a înviora focul. 23 vt (Fig; cu privire la sentimente, stări sufletești, amintiri etc.) A zgândări. 24 vt A scurma (pământul etc.). 25 vt (Pex) A ara⁴. 26 vt (Reg; cu complementul „iarba”, „fânul” etc.) A împrăștia pentru a se usca mai bine.

răscula [At: BĂLCESCU, M. V. 80 / Pzi: răscol / E: răs- + scula] 1-2 vtr A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri etc. 3-4 vtr A porni sau a face să pornească lupta contra asupritorilor Si: a (se) răzvrăti (4-5), (înv) a (se) răscoli, a (se) răzmiriți (13-14). 5 vt (D. idei, sentimente) A stârni (14). 6-7 vtr (Fig) A (se) indigna. 8 vt A pune în mișcare Si: a alarma (1).

roscoală sf vz răscol¹

roscol sn vz răscol¹

roscoli v vz răscoli

roscori v vz răscoli

RĂSCULA, răscol, vb. I. Tranz. și refl. A (se) ridica împotriva unei nedreptăți, a unei asupriri; a porni sau a face să pornească lupta, răscoala; a (se) răzvrăti. ♦ Fig. A (se) indigna, a (se) revolta. – Răs- + scula.

RĂSCOLI, răscolesc și răscol, vb. IV. Tranz. I. 1. A răvăși pentru a căuta pe cineva sau ceva; a scotoci. Ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele, să-mi zăpăcești hîrtiile? BARANGA, I. 162. În zadar răscoli tot portul. BART, E. 247. Ia să mi te scoli, Crînguri să-mi răscoli. De l-ăi nimeri Și de l-ăi găsi... La tăiat să-l duci. TEODORESCU, P. P. 464. ◊ Fig. Scepticul acesta... Ce taine ale naturii răscolise? Nimica și totuși vorbește cu dispreț de știință. IONESCU-RION, C. 74. ◊ Intranz. Făt-Frumos, după ce răscoli trei zile și trei nopți, găsi în sfîrșit... armele și hainele tătîne-său. ISPIRESCU, L. 3. Și-n asemenea cărți el răscolea c-un feli de patimă. EMINESCU, N. 80. ♦ (Cu complementul «jăratic», «foc») A mișca, a scormoni pentru a înviora. Intrară în pădure și răscolind cu niște pari un jăratec... îngropară într-însul toți mieii. FILIMON, C. 126. ◊ Fig. Florile vor răscoli din nou inima și nervii tatei. SAHIA, N. 25. Titu Herdelea nu înțelese și totuși nu mai stărui. Simțea că a răscolit o rană. REBREANU, R. I 81. Și așa, răscolind trecutul, simții că mă îneacă lacrămile binefăcătoare. DELAVRANCEA, O. II 126. De ce răscolești tu toată durerea? EMINESCU, O. IV 106. ♦ (Cu complementul «loc», «pămînt») A scurma, a rîcîi, p. ext. a ara. Se opri în dreptul locurilor răscolite de Marin Oproiu, în fața tractorului care venea. MIHALE, O. 197. Schijele răscoliră pămîntul într-o fumărie amestecată cu țărînă și praf. SADOVEANU, O. VI 22. În urma noastră rămîneau... scobiturile piciorului de lemn, care răscolea pămîntul umed ca o cîrtiță. SAHIA, N. 61. ♦ A pune în mișcare, a face să plece din locul unde se află, împingînd în lături sau ridicînd în sus. Poștalionul aleargă răscolind colbul, tras de patru perechi de cai. CĂLINESCU, E. 64. Valurile... tulburi, răscolite de un vînt ușor, saltă cînd la dreapta cînd la stînga pluta pe care stă moș Anghel. DUNĂREANU, CH. 83. ◊ (Poetic) Iarba se ridica înaltă, la dreapta și la stînga potecilor, pînă la gîtul calului, și vîntul serii răscolea întinderea verde. SADOVEANU, O. I 161. 2. A agita, a tulbura, a face să se revolte. Născut pentru luptă și dominare, răscolea lumea pe unde trecea și nu-și îmblînzea privirea decît pentru cei din jurul lui. C. PETRESCU, Î. I 11. ♦ Refl. A se deplasa, a se isca (în tumult). Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit, Din munți și văi, de peste mări, Din larg cuprins de multe zări, Nuntași din nouăzeci de țări S-au răscolit! COȘBUC, P. I 55. Ba se răscolesc și cînii De prin curți și sar la ei. id. ib. 227. II. A desface toamna stîna, alegînd sau despărțind oile după proprietarii lor. (Refl. pas.) Laptele acru de oi începe a se face pe la finele lui august, după ce s-au răscolit (deosebit) oile. ȘEZ. VII 76.

RĂSCULA, răscol, vb. I. Refl. 1. (Despre colectivități) A se ridica împotriva unei asupriri, a unei împilări; a porni la luptă contra asupritorilor; a se răzvrăti. V. revolta. Pieile-roșii se răscoală și vor să scape de stăpînirea englezilor, pentru că-i exploatează. SAHIA, U.R.S.S. 127. Boierii ridică fruntea, părăsesc pe noul domn și se înțeleg în taină cu Tomșa ca să se răscoale cu toții în contra lui. ALECSANDRI, T. II 52. ◊ Fig. Răsculatu-s-a Universul contra globului din aer? EMINESCU, O. IV 134. ♦ Tranz. A stîrni, a ațîța la luptă (contra asupririi). [Oamenii] gîndesc că odată și odată o să se nască alt Tudor – altfel o să-l cheme poate -... să răscoale satele, gata de răscoală din pricina împilărilor. STANCU, D. 9. [Lume] răscoală-ți copiii viteji ca titanii! NECULUȚĂ, Ț. D. 40. El răscoală în popoare a distrugerii scînteie Și în inimi pustiite samănă gîndiri rebele. EMINESCU, O. I 51. ♦ Tranz. Fig. A indigna, a revolta. Să întoarcem mai bine ochii de la această cruntă priveliște care răscoală inima. BĂLCESCU, O. II 157. 2. (Neobișnuit) A se ridica. Mișcările mînelor... cari aci se răsculau în sus, aci se trînteau cu zgomot pe masa verde. DELAVRANCEA, S. 131.

A RĂSCOLI ~esc tranz. 1) (lucruri) A întoarce în dezordine căutând; a răvăși. 2) (focul, jăraticul) A amesteca făcând să ardă mai tare; a scormoni. 3) fig. (sentimente, amintiri etc.) A face să reînvie (producând durere sufletească); a scormoni. ~ sufletul. 4) (straturi de deasupra) A da la o parte (căutând ceva și pătrunzând în adâncime). 5) A pune în mișcare. ~ praful cu picioarele. 6) fig. A supune unor emoții puternice; a tulbura; a răvăși. 7) rar A face să se revolte. /<sl. rascoliti

A RĂSCULA răscol tranz. A face să se răscoale. /răs- + a scula

A SE RĂSCULA mă răscol intranz. A face răscoală; a se răzvrăti; a se revolta. /răs- + a se scula

răscolì v. a căuta răsturnând toate: a răscoli toată casa. [Lit. a face răscoală cercetând].

răsculà v. a (se) revolta. [Slav. RASKOLITI, a desbina].

răscolésc v. tr. (vsl. raskoliti sen, a se despica, d. klati, a împunge; nsl. razkoliti, a despica). Scotocesc (scormolesc) punînd în dezordine: a răscolit toate lucrurile pîn’a găsit cuțitu. Fig. A răscoli cele liniștite (lat. quieta movére), a răscoli urile saŭ alte pasiunĭ. A răscoli oile, a le separa luîndu-șĭ fie-care stăpîn oile luĭ.

răscol (dispozitiv; separare a oilor) (pop.) s. n., pl. răscoale

răscol (pop., reg.) s. n., pl. răscoale

răscol s. n., pl. răscoale

răscol (ridic poporul împotriva...), -culat prt.

răscoli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscolesc, 3 sg. răscolește, imperf. 1 răscoleam; conj. prez. 1 sg. să răscolesc, 3 să răscolească

răscula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. răscol, 2 sg. răscoli, 3 răscoală; conj. prez. 1 sg. să răscol, 3 să răscoale; imper. 2 sg. afirm. răscoală

!răscoli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscolesc, imperf. 3 sg. răscolea; conj. prez. 3 să răscolească

răscula (a ~) vb., ind. prez. 3 răscoală

răscoli vb. (a scotoci, a enerva, a desface stâna) ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răscolesc, imperf. 3 sg. răscolea; conj. prez. 3 sg. și pl. răscolească; (a agita) ind. prez. 3 sg. răscoală /răscolește; conj. prez. 3 sg. și pl. răscoale /răscolească

răscula vb., ind. prez. 1 sg. răscol, 3 sg. și pl. răscoală

răscolesc (turbur), -lit prt.

RĂSCOL s. (PĂSTORIT) (prin Munt.) răvășit. (~ul oilor.)

RĂSCOL s. v. căuș, ceatlău, cruce, ispol.

răscol s. v. CĂUȘ. CEATLĂU. CRUCE. ISPOL.

*RĂSCOL s. (PĂSTORIT) (prin Munt.) răvășit. (~ al oilor.)

RĂSCOLI vb. v. răscula, răzvrăti, revolta, ridica.

RĂSCOLI vb. 1. v. căuta. 2. v. deranja. 3. v. stârni. 4. v. scormoni. *5. (PĂSTORIT) (reg.) a răvăși. (A ~ stâna, toamna.) 6. v. tulbura.

RĂSCULA vb. a (se) răzvrăti, a (se) revolta, a (se) ridica, (pop.) a (se) scula, (înv.) a (se) burzului, a (se) pristăvi, a (se) răscoli, a (se) răzmiriți, a (se) răzvesti, a (se) rebela, a (se) rocoși, a (se) semeți, a (se) zavergisi. (Masele s-au ~.)

răscoli vb. v. RĂSCULA. RĂZVRĂTI. REVOLTA. RIDICA.

RĂSCOLI vb. 1. a căuta, a cotrobăi, a scormoni, a scotoci, a umbla, (pop.) a scociorî, (înv. și reg.) a scodoli, a scorbeli, (reg.) a bodicăi, a corleși, a cotili, a hojbăi, a scobîrlăi, (Mold.) a bîrcîi, (Bucov.) a boltăi, (prin Olt.) a bulduși, (prin Ban.) a burfăi, (Ban.) a cobîrlui, (Mold. și Bucov.) a cociobăi, (Munt.) a scofeli, (înv.) a scorteli. (Nu mai ~ prin lucrurile melel) 2. a deranja, a răvăși, a zăpăci, (reg.) a răntui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hîrtiile?) 3. a agita, a ridica, a stîrni. (Vîntul ~ praful.) 4. a scormoni, a zgîndări, (pop.) a scociorî. (~ jarul ca să întețească focul.) 5.* (PĂSTORIT) (reg.) a răvăși. (A ~ stîna, toamna.) 6. a tulbura. (Vestea l-a ~ profund.)

RĂSCULA vb. a (se) răzvrăti, a (se) revolta, a (se) ridica, (pop.) a (se) scula, (înv.) a (se) burzului, a (se) pristăvi, a (se) răscoli, a (se) răzmiriți, a (se) răzvesti, a (se) rebela, a (se) rocoși, a (se) semeți, a (se) zavergisi. (Masele s-au ~.)

răscoli (răscolesc, răscolit), vb. – 1. A scormoni, a scotoci, a răvăși. – 2. A iscodi, a căuta. – 3. A despărți oile care aparțin la diferiți proprietari. – 4. A (se) răscula, a (se) revolta. Sl. raskoliti „a despărți” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Tiktin; Conev 70). – Der. răscol, s. n. (despărțirea oilor după apartenența lor; cușcă pentru păsări de curte; vas de scos apa dintr-o ambarcație; bară de lemn care unește loitrele carului), din sl. raskolŭ „despărțire”; răscoală, s. f. (rebeliune, răzvrătire; tumult, dezordine), din sl. raskola „schismă”, considerîndu-se schisma drept rebeliune (după Tiktin deverbal de la răscoli); rascolnic, s. m. (schismatic rus), din rus. raskolĭnik; răscolitor, adj. (agitator, neliniștit). În semantismul lui răscoli pare să fi intervenit o contaminare, ușor de înțeles, cu răscula „a se revolta”; răscoală „revoltă” coincide cu răscoală „el se răscoală”.

răscol, răscoale, s.n. – (reg.) I. (În Lăpuș) 1. Manifestare ce marchează debutul anului agro-pastoral; sâmbră, măsuriș. Se adună turmele de oi și se face măsurișul laptelui, se angajează păcurarii și se stabilesc convenții cu caracter economic. 2. Tot răscol se numește (în Lăpuș) și momentul despărțirii turmelor, când se întorc toamna de la munte (Stoica, Pop, 1984: 115). II. (În Maram. istoric) „Fărămițarea turmei în lăptăriile din care era compusă și alegerea oilor fiecărui proprietar” (Georgeoni, 1936: 95). „Reîntoarcerea la țară din munte se face cam pe la mijlocul lui septemvrie, după Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, când urmează răscolul oilor, adică desfacerea tovărășiei. Pentru a putea îndeplini acest act, e necesar ca fieștecare gazdă încă de cu primăvară să-și pună semn pe oile sale. Și anume cu un fier roșu înfocat încrestează sau pe nas, ureche, falcă, sau taie în ureche cu foarfecele o tăietură sau două, grijind, bineînțeles, ca semnul să nu fie egal cu al altui păcurar din acea stână. Astfel, de cu toamnă, când este răscolul, cu ușurință se pot despărți oile de către olaltă” (Bârlea, 1924, II: 464). – Din vsl. raskolǔ „despicătură” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

răscol, răscoale, s.n. – I. (În Lăpuș) 1. Manifestare ce marchează debutul anului agro-pastoral; sâmbră, măsuriș. Se adună turmele și se face măsurișul laptelui, se angajează păcurarii și se stabilesc convenții cu caracter economic. 2. Tot răscol se numește în Lăpuș și momentul despărțirii turmelor, când se întorc toamna de la munte (Stoica, Pop 1984: 115). II. (În Maram. istoric) „Fărămițarea turmei în lăptăriile din care era compusă și alegerea oilor fiecărui proprietar” (Georgeoni 1936: 95). „Reîntoarcerea la țară din munte se face cam pe la mijlocul lui septemvrie, după Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, când urmează răscolul oilor, adică desfacerea tovărășiei. Pentru a putea îndeplini acest act, e necesar ca fieștecare gazdă încă de cu primăvară să-și pună semn pe oile sale. Și anume cu un fier roșu înfocat încrestează sau pe nas, ureche, falcă, sau taie în ureche cu foarfecele o tăietură sau două, grijind, bineînțeles, ca semnul să nu fie egal cu al altui păcurar din acea stână. Astfel, de cu toamnă, când este răscolul, cu ușurință se pot despărți oile de către olaltă” (Bârlea 1924 II: 464). – Din sl. raskolǔ.