RĂSAD, răsaduri, s. n. Plantă tânără (crescută din sămânță în seră sau în răsadniță) care a fost sau urmează să fie răsădită. ♦ Fig. Neam, seminție. – Din bg. razsad, sb. rasad.

răsad sn [At: BIBLIA (1688), 369¹/29 / V: (reg) res~, ~ă sf / Pl: ~uri, (rar) ~e / E: bg разсад, разсада] 1 (Adesea csc) Plantă tânără crescută din sămânță (în răsadniță, seră), cu scopul de a fi răsădită Si: (înv) sad. 2 (Înv) Ramură tânără Si: vlăstar. 3 (Reg) Butaș. 4 (Reg) Varză cu căpățâna încă nedezvoltată. 5 (Fig) Neam. 6 (Reg; csc) Sămânță din care se obține răsad (1). 7 (Reg) Răsadniță (1).

RĂSAD, răsaduri, s. n. Plantă tânără (crescută din sămânță în seră sau în răsadniță) care a fost sau urmează să fie răsădită. ♦ Fig. Neam, seminție. – Din bg. razsad, scr. rasad.

RĂSAD, răsaduri, s. n. (Adesea cu sens colectiv). 1. Plantă tînără (crescută în răsadniță), care a fost (sau urmează a fi) mutată în alt loc. [Robinson] uda răsadurile de copăcei. DRĂGHICI, R. 151. 2. Fig. Neam, seminție. [Decebal către popor:] Toți morții tac! Dar cine-i viu Să rîdă!... Să rîdem, dar, viteaz răsad. COȘBUC, P. II 257. Un nou răsad din vița romană prinde rădăcină-n munții și-n văile Dunării. VLAHUȚĂ, la CADE.

RĂSAD ~uri n. 1) (adesea cu sens colectiv) Plantă tânără crescută din sămânță în condiții speciale (de seră), care urmează să fie răsădită în pământ (la aer liber). 2) fig. fam. Urmaș al aceluiași străbun. /< bulg. razsad, sb. razsada

răsad n. 1. arbust proaspăt plantat; 2. fig semânță: săgeți ce prind răsad de moarte ’n piepturi omenești AL. [Serb. RASAD, butaș de transplantat].

răsád n., pl. urĭ (sîrb. bg. razsad, rasad, rasada, rus. razsád. V. posadă). Plantă saŭ copăcel transplantat orĭ destinat transplantăriĭ: răsadurĭ de garoafe, de trandafirĭ. Și colectiv: răsad frumos.

răsadă sf vz răsad

resad sn vz răsad¹

răsad s. n., pl. răsaduri

răsad s. n., pl. răsaduri

răsad s. n., pl. răsaduri

RĂSAD s. (BOT.) (înv. și reg.) sad. (~ de roșii.)

RĂSAD s. (BOT.) (înv. și reg.) sad. (~ de roșii.)