RĂRUNCHI s.m. 1. (Mold., Ban., Trans. SV). Rinichi. A: Doftorii au mai aflat și la rărunchii lui de cătră stîngă alte doă pietre. N. COSTIN. Boale la rărunchi. CAL. 1762, 131^r. C: Cu rărunchiul său acoperiră-ș fata. PS. 1651, 23^v. Renunkyu. Ren. AC, 365; cf. PL, 146^r. ♦ Fig. Persoană din același neam cu cineva. A: Mă certară din dzî pănă-n noapte Rărunchii miei. DOSOFTEI, PS. 2. (Mold., ȚR, Trans. SV) Adîncul trupului omenesc. A: Tu m-ai făcut, Doamne, tu ai zidii rărunchii miei și toată putearea trupului mieu. AR, 44^v; cf. AR, 11^v. B: Pre cruce văzîndu-te pre tine... spînzurînd, sfărîmîndu-se ca o maică la rărunchi, au zis. MINEIUL (1776). C: Eu sînt cela ce ispitescu rărunchii și inimile. N. TEST. (1648); PSALT. (1651). Rănunchi(i) miei încă mă învață. VCC, 34. Variante: rănunchi (VCC, 34; AC, 365). Etimologie: lat. renunculus. Cf- r i n i c h i.